S-a redus mortalitatea intraspitalicească prin boli cardiace

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a redus mortalitatea intraspitalicească prin boli cardiace

Sănătate 10 Octombrie 2014 / 00:00 461 accesări

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat ieri, la Timișoara, că, prin Programul Acțiuni Prioritare pentru Pacientul Critic (PAPPC), România a redus mortalitatea intraspitalicească prin boli cardiace. ”Avem și rezultate elocvente. Înainte de implementarea acestui program, România era pe ultimele locuri la mortalitatea intraspitalicească prin boli cardiace. În prezent, suntem la mijlocul clasamentului, iar în centrele de excelență în infarct miocardic acut, în partea superioară a acestuia. Prin acest program, pe care l-am finalizat în 7 luni - mai repede decât ne-am angajat -, România devine un exemplu în domeniul managementului urgențelor în spitale”, a explicat ministrul Sănătății. Acesta a arătat că Programul Acțiuni Prioritare pentru Pacientul Critic a beneficiat de o alocare de 200 de milioane de lei de la bugetul Ministerului Sănătății și a fost demarat în martie, vizând alocarea de resurse financiare pentru tratamentul pacienților critici în spitalele din întreaga țară, din secțiile de Anestezie Terapie Intensivă, cu infarct miocardic acut, accident vascular cerebral, traumă și pentru profilaxia morții subite de cauză cardiacă.



12