Suprafaţa terenurilor nelucrate la nivel naţional s-a redus în 2011 faţă de anii trecuţi. “Terenurile nelucrate, care în anii trecuţi se ridicau la câteva milioane de hectare, anul acesta, şi prin dezbaterea care a avut loc pe această temă, poate şi o anumită teamă de penalizare, au coborât foarte mult, sub un million, ajungând undeva la aproximativ 800.000 de hectare”, a declarat Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. El a mai spus că proiectul legii privind penalizarea terenurilor care nu sunt igienizate este finalizat şi urmează să fie afişat pe site-ul Ministerului Agriculturii. Proiectul legislativ urmăreşte instituirea unei penalităţi pentru proprietarii care nu îşi igienizează terenurile aflate intravilan şi extravilan, fiind aplicabilă şi persoanelor juridice şi fizice, publice sau private.