S-a ridicat catargul „iahtului“ peste Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a ridicat catargul „iahtului“ peste Mamaia

Eveniment 05 Aprilie 2014 / 00:00 1052 accesări

Pasarela pietonală din dreptul Satului de Vacanţă prinde contur. După ce în zilele trecute au fost transportate pentru montare mai multe componente ale pasarelei care ia forma unui iaht, vineri au fost cuplate unele dintre ele şi a fost ridicat catargul iahtului. Masta (catargul - n.r.) s-a înălţat peste tablierul pe care vor circula oamenii şi a fost montată paleea de la scări. Cele trei părţi ale tablierului care au fost aduse în ultimele zile au fost cuplate. Construcţia va deservi persoanele care ajung în zona Satului de Vacanţă şi vor dori să traverseze bulevardul Mamaia, înlocuind astfel trecerea de pietoni, care s-a dovedit a fi ineficientă şi insuficientă pentru numărul mare de trecători. Oricine a ajuns vreodată în zonă, în plin sezon estival, a simţit din plin nevoia acestei pasarele, care va descongestiona traficul, în sensul că maşinile nu vor mai forma cozi interminabile în aşteptarea pietonilor care vor să traverseze. Zilele următoare se va lucra la montarea altor componente ale pasarelei şi sperăm ca în scurt timp să avem o pasarelă pregătită pentru a suporta persoanele care vor să o tranziteze. Să nu ne gândim că o vom putea folosi prea curând. Ea va fi dată în folosinţă odată cu celelalte două „punţi“ de trecere peste bulevard, de la Cazino şi din dreptul hotelului Rex. Acolo încă se lucrează la devierea conductelor de utilităţi publice care erau în zonele desemnate, pentru turnarea fundaţiilor pasarelelor. Prin urmare, va mai dura puţin timp până când vom vedea venind, rând pe rând, elementele componente ale „năvodului şi pescăruşului“ de la Cazino şi „valul retro“ de la hotel Rex.

Taguri articol


12