S-a sinucis de frica închisorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Sunt victimele propriilor fapte!“

S-a sinucis de frica închisorii

Eveniment 21 Mai 2014 / 00:00 1929 accesări

Cercetat într-un dosar în care era acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 12 ani, un tânăr din Rasova şi-a pus capăt zilelor, luni dimineaţă, în propria casă. A comis gestul disperat de teamă că va ajunge la puşcărie… Poliţiştii au intrat în alertă în jurul orei 5.00, atunci când un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a găsit fiul spânzurat. Un echipaj de poliţie şi o ambulanţă au sosit imediat la adresa indicată. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa lui Cătălin V., de 24 de ani. Anchetatorii nu au descoperit urme de violenţă pe corpul victimei, aşa că în această fază a anchetei nu există suspiciuni. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului din Medgidia, pentru efectuarea necropsiei. Oamenii legii au aflat că, în seara precedentă, tânărul a consumat băuturi alcoolice, cu mai mulţi prieteni. La un moment dat, le-a spus acestora că este posibil să ajungă în spatele gratiilor şi că are de gând să se sinucidă. Tânărul ajunsese în atenţia poliţiştilor după ce părinţii unei fete de 12 ani l-au acuzat că le-a violat copilul.

EXPLICAŢIE Psihologii spun că tânărul a luat această decizie extremă pentru că nu a putut să suporte gândul că va ajunge în spatele gratiilor. „Vorbim despre oameni care, în ciuda infracţiunilor pe care le comit, sunt sensibili şi emotivi şi care nu pot face faţă propriilor fapte. Ei consideră că, dacă îşi pun capăt zilelor, rezolvă toate problemele. Sunt oameni cu probleme, care nu îşi mai pot gestiona emoţiile şi care trebuie să fie ajutaţi de specialişti. Sunt, practic, victimele propriilor fapte!“, a declarat cms. şef Liviu Chesnoiu, expert poligraf.

ŞI-A TĂIAT VENELE Un caz similar a avut loc la data de 1 mai. Atunci, un fost gardian de la Penitenciarul Poarta Albă, agentul Mihai Cristian Constantinescu, de 46 de ani, a mers pe malul lacului Siutghiol şi şi-a tăiat venele. El a fost găsit de jandarmii de la Gruparea Mobilă „Tomis” după ce soţia acestuia a sunat la 112. Bărbatul fusese condamnat definitiv, de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, la trei ani şi jumătate de închisoare pentru tentativă de omor şi rele tratamente aplicate deţinutului. El a fost acuzat că pe 13 aprilie 2013, în jurul orei 16.00, a înjunghiat un deţinut în cuşca de recreere, o incintă din plasă de zece metri pătraţi. Procurorii spun că Mihai Cristian Constantinescu a fost înjurat şi ameninţat de puşcăriaş, care a încercat chiar să-l lovească pe gardian cu o cărămidă. Nervos, Constantinescu a ripostat şi a intrat peste puşcăriaş, deşi nu avea voie, l-a lovit cu un baston de cauciuc peste picioare, iar apoi l-a înjunghiat cu un briceag cu buton. Incidentul a fost văzut de alţi deţinuţi, care au dat alarma. În timpul audierilor, Constantinescu a declarat că nu a avut intenţia de a-l omorî pe deţinut.



12