În urma cercetărilor efectuate în cazul adolescentei care şi-a pierdut viaţa duminică dimineaţă, după ce s-a aruncat în Canalul Dunăre - Marea Neagră, în zona podului rutier din Medgidia, oamenii legii susţin că aceasta s-a sinucis în urma unor certuri pe care le-a avut cu părinţii. Potrivit ag. şef Rodrigo Popa, din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Medgidia, Ionela Nicoleta Popovici, de 16 ani, din Medgidia, le-a povestit prietenilor, cu o seară înainte, că vrea să plece de acasă din cauza nenumăratelor certuri pe care le are cu mama şi cu tatăl vitreg. Totodată, anchetatorii spun că, sâmbătă, fata a plecat de acasă în jurul orei 14.00 şi s-a întors abia după ora 02.00. Şase ore mai târziu, un localnic i-a auzit ţipetele disperate de ajutor în timp ce încerca să stea la suprafaţa apei. Martorul le-a spus oamenilor legii că nu a putut interveni pentru a o scoate din apă pe fată pentru că, în acea zonă, faleza este foarte abruptă. Pentru a scoate trupul neînsufleţit din apă a fost necesară intervenţia unui echipaj de pompieri al Detaşamentului Medgidia, care a folosit o barcă pneumatică. Medicii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au încercat să resusciteze victima adusă la mal de pompieri, însă nu au reuşit să o readucă la viaţă. Poliţiştii spun că cercetările în acest caz sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate motivul pentru care fata şi-a pus capăt zilelor.