Întâlnirea dintre tenismena constănţeană Simona Halep (locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7), singura româncă rămasă pe tabloul de simplu feminin, şi Victoria Azarenka (Belarus, locul 40 WTA), din turul al treilea al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, se va juca vineri, nu mai devreme de ora 17.00. Partida va fi a doua programată pe terenul central, după confruntarea de pe tabloul de simplu masculin dintre Kevin Anderson (Africa de Sud) şi Guido Pella (Argentina), care va începe la ora 15.00.
În cele patru dueluri dintre Halep şi Azarenka victoriile au fost împărţite, scorul fiind egal, 2-2. Halep s-a impus în în 2017, în optimile de finală de la Wimbledon, cu scorul de 7-6 (7/3), 6-2, şi în 2015, în sferturile de finală de la la US Open, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4. Azarenka a câştigat în 2012, la Linz, cu scorul de 6-1, 6-1, şi la Doha, cu scorul de 6-3, 6-1, ambele dispute fiind în optimile de finală.
DEŢINĂTOAREA TROFEULUI, ELIMINATĂ ÎN TURUL SECUND
Câştigătoare de anul trecut de la Wimbledon, Angelique Kerber (Germania, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5), a fost eliminată, joi seară, în turul al doilea, de americanca Lauren Davis (locul 95 WTA), cu scorul de 2-6, 6-2, 6-1.