Organizatorii turneului internaţional de volei masculin Cupa “Mării Negre”, ajuns la ediţia a şasea, au stabilit grupele şi programul competiţiei. Club Volei Municipal Constanţa va juca în Grupa A şi va întîlni echipele aon hotvolleys Viena (Austria), Arkaş Izmir (Turcia) şi Lukoil Burgas (Bulgaria), iar din Grupa D vor face parte ACH Volley Bled (Slovenia), ŢSKA Sofia (Bulgaria), Hypo Tirol Innsbruck (Austria) şi SSC Berlin (Germania). Partidele vor avea loc în Sala Sporturilor din Constanţa, de la orele 14.00, 16.00, 18.00 şi 20.00, echipa constănţeană urmînd să joace de fiecare dată în meciul al treilea, începînd cu ora 18.00. Ordinea exactă a partidelor va fi stabilită pe 16 septembrie, atunci cînd cele şapte echipe străine vor ajunge la Constanţa. Reamintim că turneul va debuta pe 17 septembrie şi se va încheia pe 20 septembrie, cînd vor avea loc meciurile de clasament. Voleibaliştii Tomisului se vor reuni săptămîna viitoare, pe 12 august, la Grand Rin Hotel din Bucureşti, a doua zi fiind prevăzută vizita medicală, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă. Primele antrenamente sînt programate pe 18 august, la Buşteni, acolo unde voleibaliştii constănţeni vor efectua un cantonament de două săptămîni, însă după ce vor participa la nunta libero-ului Răzvan Tănăsescu, pe 16 august, în Delta Dunării.