S-a stabilit programul fazei a II-a a Cupei României la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a stabilit programul fazei a II-a a Cupei României la fotbal

Sport 09 August 2008 / 00:00 761 accesări

Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul celei de-a doua faze a Cupei României, ediţia 2008-2009. După ce au obţinut victorii în faza I, cele patru echipe constănţene rămase în competiţie au fost împerecheate între ele. Astfel, FC Municipal Constanţa va întîlni pe CS Năvodari, iar Portul va primi vizita formaţiei CS Orăşenesc Ovidiu. Considerată marea performeră a turului anterior, formaţia de amatori Municipal va avea parte de un adversar puternic în lupta pentru prezenţa în faza a III-a a competiţiei. Chiar dacă la prima vedere pare favorită, CS Năvodari este conştientă că în Cupa României se poate întîmpla orice. “Va fi un joc deschis oricărui rezultat. Cupa României este considerată competiţia surprizelor şi trebuie să avem mare grijă. Nu avem un lot prea numeros şi nu îmi convine că vom juca marţi în Cupa României, adică doar cu trei zile înaintea debutului sezonului Ligii a III-a”, a declarat antrenorul principal al formaţiei din Năvodari, Dan Rădulescu. “Sufletul” echipei Municipal, viceprimarul Constanţei, Gabi Stan, are încredere că echipa sa mai poate face o victimă de marcă, după Callatis Mangalia: “Cred că echipa din Năvodari este cel mai puternic adversar dintre formaţiile constănţene rămase în Cupa României. Mi-aş fi dorit să întîlnim Portul, însă vom lupta de la egal la egal şi cu CS Năvodari. Avem jucători valoroşi în echipă şi sper să obţinem calificarea”, a afirmat Gabi Stan. Confruntarea dintre Portul şi CS Orăşenesc Ovidiu se anunţă la fel de interesantă, mai ales că gruparea din Ovidiu are în componenţă mai mulţi foşti jucători ai “portuarilor”. În plus, CSO Ovidiu este pregătită de fostul jucător al “portuarilor”, Cătălin Anghel. “Nu este vorba de niciun fel de orgolii. Va fi un meci normal de Cupa României în care orice este posibil. Vom juca la victorie, aşa cum abordăm, de altfel, orice meci pe care îl disputăm”, a declarat tehnicianul formaţiei din Ovidiu, Cătălin Anghel. Aceeaşi atitudine pacifistă am regăsit şi la antrenorul principal al “portuarilor”, Gabriel Şimu: “Este un meci normal, chiar dacă Ovidiu are în lot mai mulţi jucători care în sezonul trecut au evoluat la Portul. Ei erau la final de contract şi au plecat unde li s-a părut că e mai bine pentru ei. Noi sîntem o echipă în formare, iar CSO Ovidiu pare o formaţie alcătuită din mai multe valori. Vom folosi meciul cu CSO Ovidiu ca pe unul normal de pregătire în vederea startului campionatului Ligii a III-a”.

Ambele partide sînt programate marţi, 12 august, şi vor începe la ora 17.30. În caz de egalitate după 90 de minute se vor disputa două reprize de prelungiri, a cîte 15 minute, în care nu se aplică regula “golului de aur”. Dacă egalitatea va persista se vor executa lovituri de la 11m pentru stabilirea învingătoarei.



12