O nouă pierdere ireparabilă îndoliază cultura naţională: scriitorul Fănuş Neagu a încetat din viaţă, marţi dimineaţă, în jurul orei 3.30, la Spitalul Elias din capitală. Fănuş Neagu, unul dintre cele mai importante nume alte literaturii române contemporane, romancier, dramaturg şi publicist, s-a stins la vârsta de 79 de ani, fiind răpus de cancer. Trupul neînsufleţit va fi depus, astăzi, la sediul Uniunii Scriitorilor, iar funeraliile vor avea loc mâine, la Cimitirul Bellu.

• Carieră • Fănuş Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila. Locurile natale aveau să-i fie impuls şi sursă de inspiraţie, pentru ca el, scriitorul, să le devină, peste ani, mai mult decât un simbol. Primii ani de şcoală i-a făcut în satul natal, după care, între 1944 şi 1948, şi-a continuat studiile în Iaşi, la Liceul Militar şi în Câmpulung-Muscel, tot la un liceu militar. A fost apoi elev al Şcolii Pedagogice din Bucureşti, iar în 1952-1953, a urmat cursurile Şcolii de Literatură „Mihai Eminescu\", unde a fost coleg de generaţie, printre alţii, cu Nicolae Labiş şi Radu Cosaşu. Între 1954 şi 1957, a studiat la Facultatea de Filologie din Bucureşti.

Debutul său literar s-a consemnat în 1954, cu povestirea „Duşman cu lumea\", în revista „Tânărul scriitor\". Patru ani mai târziu, a apărut primul său volum, „Ningea în Bărăgan\", ale cărui povestiri i-au „trădat\" încă de pe atunci înclinaţia spre epic şi inventivitatea stilului. În 1962, a publicat „Dincolo de nisipuri\", unul dintre cel mai cunoscute volume ale sale, iar în 1968 a debutat ca romancier cu „Îngerul a strigat\", considerat evenimentul editorial al anului. Un alt roman al său primit cu entuziasm a fost „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe\" (1976).

Primul său reper ca dramaturg a fost piesa „Scoica de lemn\", pusă în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti. Dragostea pentru dramaturgie avea să o întreţină, între 1993 şi 1996, şi din postura de director al Teatrului Naţional. Tot la începutul anilor \'90, şi-a făcut debutul şi ca actor, având roluri în piesa „Casa de la miezul nopţii\", scrisă chiar de el, dar şi în comedia „Crucea de piatră\", regizată de Andrei Blaier.

Ca publicist, a fost şi unul dintre favoriţii microbiştillor, dată fiind pasiunea lui pentru fotbal şi pentru două echipe: cea din Brăila natală şi Rapid Bucureşti, căreia i-a şi dedicat cartea „Rapid nu opreşte în gările mici\". Din 1993, a fost membru corespondent al Academiei Române, iar din 2001, membru titular. A fost premiat în mai multe rânduri de Uniunea Scriitorilor din România.

• Regrete • Oamenii de cultură îl regretă pe Fănuş Neagu, atât pe scriitor, pentru talentul uriaş probat în creaţiile sale, cât şi pe om, pentru caracterul şi dragostea lui de viaţă. „Fănuş a iubit viaţa. Cu metafora lui celebră, cu harul lui... Ne-a lăsat ceva şi ne putem consola cu opera lui\", a declarat Mircea Dinescu.

Augustin Buzura a spus despre marele dispărut că „era un om de suflet, care ştia să se bată pentru fiecare cuvânt\", iar Răzvan Theodorescu îl consideră pe Fănuş Neagu „un creator de limbă, singurul creator de limbă română, din epoca noastră, care putea să asocieze cuvinte, metafore, într-un registru unic\".

„Se duce o lume întreagă cu el, se termină o generaţie cu el\", a comentat Tudor Octavian. Mircea Diaconu spune despre Fănuş Neagu că „era ca o explozie, ca un vulcan, ţâşneau vorbele de duh din el\". Regizorul Andrei Blaier mărturiseşte că a rămas fără un prieten şi fără un om drag, pe care l-a preţuit foarte mult, iar cultura română a suferit o pierdere uriaşă.