S-a stins unul dintre fondatorii presei independente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pionier al democraţiei

S-a stins unul dintre fondatorii presei independente

Eveniment 14 Iunie 2011 / 00:00 832 accesări

Mihai Cârciog, fondator al trustului de presă Telegraf - TV Neptun, al cotidianului Evenimentul Zilei, al altor publicaţii şi posturi de televiziune a trecut în nefiinţă. Avea 70 de ani, iar viaţa şi-a dedicat-o presei, fiind considerat de mulţi dintre veteranii mass media post revoluţionară ca fiind unul dintre fondatorii presei independente din România. S-a stins departe de ţară, la Viena, în timpul unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

Lumea presei româneşti a pierdut un membru de seamă. Născut la 1 octombrie 1940, ziaristul şi omul de afaceri Mihai Cârciog a fost printre cei care au pus bazele presei post-revoluţionare. El s-a stins pe 12 iunie 2011, la Viena, în urma unei operaţii. Avea 70 de ani, iar viaţa şi-a dedicat-o presei. La doi ani după Revoluţia din decembrie 1989 el a pus bazele cotidianului Evenimentul Zilei. Ulterior, Mihai Cârciog a mai înfiinţat revistele Expres, „Expres Magazin”, „Infractorul”, “Academia Caţavencu”, “Cuvântul”, „VIP”. Nu a stat departe nici de televiziune. Revoluţia l-a prins cu o cameră de filmat în mână, înregistrând în locurile în care se trăgea. Ulterior a înfiinţat posturile TV: Tele 7abc, TV89 Timişoara. Presa din Constanţa este strâns legată de Mihai Cârciog. „Împreună cu noi a pus, la Constanţa, bazele ziarului Telegraf. Ulterior, ca structură, am cumpărat şi părţile sociale de la TV Neptun, fostul SOTI Cable”, a declarat directorul general al cotidianului Telegraf şi al Neptun TV, Sorin Strutinsky. El a precizat că a fost chiar una dintre ultimele persoane cu care a vorbit Mihai Cârciog. „La 12.47 m-a sunat. Întâmplarea face că eram în aeroport, schimbam avioanele la Viena. L-am întrebat dacă e bine să vin până la spital şi mi-a zis că nu e cazul. Să vin după aceea. Şi mi-a zis că probabil nu va rezista intervenţiei. A fost una de urgenţă, nu una de rutină, iar medicii de gardă de la AKH au luat decizia, cu acceptul familiei, de a interveni pentru înlocuirea aortei. În opinia mea, a fost cel mai marcant personaj din presa scrisă, ca şi făcător de gazete. Presa e mai săracă fără domnul Cârciog”, a spus Strutinsky. Trupul neînsufleţit va fi adus mâine în ţară, la Bucureşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

A trecut în nefiinţă Mentorul, Prietenul, Sfătuitorul, cel care unea destinele. Cel care a creat alături de atât de multă lume! Să-i fim recunoscători şi să-i urmăm Calea.

Sorin-Gabriel Strutinsky.

S-a stins din viaţă domnul Mihai Cârciog, pionier al presei democratice din România postrevoluţionară. Domnul Mihai Cârciog a plecat dintre noi după o lungă suferinţă, la 70 de ani, cu aceeaşi modestie cu care a condus presa democratică română! Nu avem voie să uităm astfel de oameni Niciodată! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Familia Constantinescu Nicuşor şi Codruţa

Nea Mihai a fost mare boier. Modest şi cu un caracter aşa cum îi stă bine oricărui om de valoare. L-am respectat şi-l voi respecta toată viaţa mea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Radu Mazăre

A încetat din viaţă bunul prieten şi mentor Mihai Cârciog, pentru care vom avea eternă consideraţie şi recunoştinţă. Dumnezeu să-l odihnească!

Familia Strutinsky

Dispariţia lui Mihai Cârciog este o grea pierdere, pe care Uniunea Social Liberală o deplânge sincer. Mihai Cârciog a fost unul dintre pionierii jurnalismului post-revoluţionar în România, înfiinţând mai multe publicaţii de succes la începutul anilor ’90. Alături de jurnalişti de o înaltă calitate, Mihai Cârciog a fost printre cei dintâi susţinători ai presei libere, ai presei independente, în primii ani de consolidare a democraţiei în România.

Uniunea Social Liberală consideră că memoria lui Mihai Cârciog va fi mereu legată de acei primi ani, de acele eforturi iniţiale în slujba democraţiei româneşti.

Suntem alături de familia îndurerată şi transmitem cele mai sincere condoleanţe cu prilejul acestui moment dificil.

Crin Antonescu şi Victor Ponta, co-preşedinţi ai USL



12