DECIZIA, LA VOT Astăzi este ultima zi în care susţinătorii regimului Băsescu şi cei care vor să îl trimită acasă pe şeful suspendat al statului mai au ocazia să îi convingă pe români de justeţea demersului lor. Pe de-o parte, USL cheamă electoratul să încheie revolta populară din ianuarie 2012 prin eliberarea Preşedinţiei de Băsescu. De cealaltă parte, Traian Băsescu şi PDL îi îndeamnă pe electori să boicoteze consultarea populară, o atitudine contrară celei afişate de acelaşi Băsescu la referendumul din 2007, când şeful statului, suspendat şi atunci, afirma: ”Trebuie să tăcem? Nu!”. Probabil că schimbarea de macaz este cauzată de faptul că în urmă cu cinci ani portocaliii erau pe val iar acum sunt conştienţi că au “facturi grele” de plătit poporului român. Situaţia în premieră în care un partid cere populaţiei să renunţe la un drept constituţional, acela de a decide prin vot, generează un precedent periculos. Mâine, poimâine, se va putea cere renunţarea oficială, prin Lege, la acel drept, întrucât el nu mai este exercitat de popor. Iar apoi, caruselul drepturilor tăiate, odată pornit, nu mai poate fi oprit. Şi pericolul a fost sesizat de importanţi politicieni comunitari. Ieri, liderul grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, Hannes Swoboda, declara: \"România este în faţa unei decizii importante. Cetăţenii ţării trebuie să decidă dacă trebuie organizate noi alegeri prezidenţiale sau preşedintele suspendat Traian Băsescu să revină la postul său. O decizie clară şi majoritară din partea votanţilor români va ajuta la încetarea actualelor certuri şi dispute politice. Democraţia se bazează pe participarea populară şi prin urmare este crucial ca românii să participe la referendumul de duminică şi să îşi exprime opţiunea\".
ANTONESCU MENŢINE PARIUL Întrucât în numeroase medii circula zvonul că preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, ar intenţiona să nu mai părăsească viaţa politică în cazul în care Băsescu nu va fi destituit, el a reafirmat aseară pariul făcut „nu cu Traian Băsescu, care este un mincinos, ci cu mine şi onoarea mea”. Preşedintele interimar i-a îndemnat să vină la vot pe toţi românii care au suferit, pe toţi cei care încă mai speră, pe toţi cei cărora le pasă: „Duminică, toţi vor vedea că România e o ţară, nu doar un teritoriu. Duminică, toţi vor vedea că românii sunt un popor, nu doar o populaţie”. La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni după referendum, „vor continua scandalurile, luptele, bătăliile, or, într-o perioadă de criză cumplită pentru Europa şi pentru România, ai nevoie ca cei aflaţi în funcţiile importante să colaboreze. Eu am încercat să colaborez cu preşedintele Băsescu. Nu sunt primul, probabil sunt ultimul, dar nici Tăriceanu, nici Boc, nici ceilalţi n-au reuşit să colaboreze cu el”, a explicat Victor Ponta. În opinia sa, „e clar că problema e de la un preşedinte care, după opt ani, a epuizat tot ceea ce a promis să facă”. „Trebuie să lase locul unui alt preşedinte, care să sprijine guvernul şi populaţia României, nu doar să le ţină mereu în scandaluri, dezvăluiri şi atacuri incorecte”.