Aseară, la Viena, Italia a părăsit EURO 2008, fiind eliminată, după prelungiri şi lovituri de la 11m, de Spania, singura echipă cîştigătoarea de grupă care accede în penultimul act al competiţiei. În prima repriză, ibericii au ameninţat mai mult poarta lui Buffon, dar portarul italian a reţinut baloanele şutate de David Villa (min. 25, din lovitură liberă) şi David Silva (min. 32) Acelaşi Silva i-a dat emoţii lui Buffon, în min. 38, mingea trecînd de puţin pe lîngă poartă. 0-0 la pauză şi Italia a adoptat aceeaşi tactică şi în repriza a doua. Dar, în min. 61, Camoranesi ar fi putut da lovitura, însă Casillas a respins, cu piciorul, mingea şutată de la marginea careului mic de Camoranesi. Presiunea ibericilor s-ar fi putut concretiza în min. 80, dar Buffon a boxat balonul trimis de Senna, dintr-o lovitură liberă, pentru ca bara laterală să-l salveze pe portarul italian un minut mai tîrziu, la o minge bîlbîită de Buffon, după un nou şut al lui Senna. 0-0 şi după 90 de minute, dar şi după 120 de minute, pentru că prelungirile s-au jucat în aşteptarea loviturilor de departajare. Unde Casillas a apărat două lovituri (au ratat De Rossi şi Di Natale), iar Buffon numai una (a ratat Guiza). Pentru spanioli au punctat de la punctul cu var David Villa, Cazorla, Senna şi Fabregas (golul calificării în semifinale), iar pentru italieni Grosso şi Camoranesi. 4-2 pentru Spania şi regele Juan Carlos a aplaudat eliminarea Italiei.
Au evoluat - Spania (selecţioner Luis Aragones): Casillas - Sergio Ramos, Marchena, Puyol, Capdevilla - D. Silva, Senna, Xavi (59 Fabregas), Iniesta (59 Cazorla) - D. Villa, F. Torres (85 Guiza); Italia (selecţioner Roberto Donadoni): Buffon - Zambrotta, Panucci, Chiellini, Grosso - Aquilani (108 Del Piero), De Rossi, Ambrosini - Perrotta (58 Camoranesi) - Cassano (76 Di Natale), Toni. Cartonaşe galbene: Iniesta, D. Villa, Cazorla / Ambrosini. Au arbitrat: Herbert Fandel - Carsten Kadach şi Volker Wezel (toţi din Germania).