Cu toate că a avut timp berechet până acum să impună o lege prin care să combată fenomentul consumului de etnobotanice, acum, în al 12-lea ceas, când se apropie anul electoral, premierul Emil Boc s-a gândit că ar fi timpul să rezolve această problemă. Astfel, Boc a declarat, vineri, la Alba Iulia, la finalul întâlnirii cu prefecţii şi subprefecţii din ţară, că legea privind combaterea consumului de etnobotanice este în fază finală în Parlament şi că va fi unul dintre proiectele legislative care vor fi dezbătute ca urgenţă în sesiunea din toamnă. Boc a afirmat că prefecţii i-au solicitat, la Alba Iulia, „adoptarea cât mai repede cu putinţă a legii care combate etnobotanicele”. „Această lege va fi adoptată după modelul polonez, pentru a pune sub control fenomenul etnobotanicelor, pentru sănătatea copiilor noştri, pentru sănătatea familiilor noastre şi pentru noi, ca societate, de a ţine acest fenomen extrem de periculos sub control”, a explicat Emil Boc. Premierul a mai spus că printre temele dezbătute cu prefecţii şi subprefecţii din ţară s-au aflat aspecte practice ale actului de guvernare, priorităţi locale, naţionale, investiţii, locuri de muncă, birocraţie, simplificarea procedurilor şi urgenţe de acte normative. Senatul a adoptat, în iunie, legea privind interzicerea produselor etnobotanice, iniţiată de Guvern, care instituie condiţii dure pentru autorizarea magazinelor şi permite autorităţilor să confişte marfa şi să suspende provizoriu activitatea neautorizată a unor comercianţi. Senatul a fost prima Cameră sesizată.