S-a votat! Anvelopele de iarnă, obligatorii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a votat! Anvelopele de iarnă, obligatorii!

Justiție 29 Iunie 2011 / 00:00 841 accesări

Deputaţii au adoptat, ieri, cu 153 de voturi favorabile, 123 \"împotrivă\" şi o abţinere, Ordonanţa Guvernului care prevede obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă, Camera fiind for decizional. Neechiparea cu anvelope de iarnă, precum şi cu lanţuri în cazul vehiculelor de transport marfă de peste 3,5 tone şi a celor de transport de persoane cu peste nouă locuri atrage reţinerea talonului auto şi o amendă cuprinsă între 2.500 şi 4.000 de lei. În caz de accident, la sancţionarea cu amendă se adaugă o sumă dedicată reparării drumurilor şi despăgubirilor pentru pagubele produse. De asemenea, conform definiţiei prevăzute de reglementare, cauciucurile \"all-seasons\" sunt acceptate ca fiind anvelope de iarnă. Actul normativ stipulează aplicarea de către Registrul Auto Român (RAR) a sancţiunilor referitoare la starea tehnică a autovehiculelor comerciale în cazul controalelor tehnice efectuate de către RAR împreună cu Poliţia Română. Obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă se impune începând cu data de 1 noiembrie a fiecărui an, până la 1 martie. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ, aprobat de Senat pe 26 aprilie.

Taguri articol


12