Saakaşvili, în uniformă militară de Ziua Independenţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Saakaşvili, în uniformă militară de Ziua Independenţei

Externe 27 Mai 2010 / 00:00 317 accesări

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, a apărut în uniformă militară la ceremonia dedicată Zilei Independenţei, spunând că ”georgienii trebuie să fie gata să îmbrace această uniformă şi să cadă la datorie”. Preşedintele georgian a inaugurat, de Ziua Independenţei, un monument dedicat eroilor, pe care sunt înscrise numele a 3.500 de persoane care au căzut la datorie pentru independenţa Georgiei din 1921 încoace. ”Capitala Georgiei nu ar fi existat şi steagurile noastre nu ar fi fost arborate, dacă Vladimir Putin şi-ar fi implementat planurile în 2008”, a spus Mihail Saakaşvili, referindu-se la premierul rus şi la războiul ruso-georgian din vara lui 2008. ”Sigur că realizez că 20% din teritoriul nostru este ocupat şi că până la 500.000 de compatrioţi nu reuşesc să revină acasă. Dar mai ştiu şi că Georgia a supravieţuit, dar încă ne luptăm pentru unificare, pentru a face realizările noastre să fie ireversibile”, a mai declarat liderul georgian. Politica de detensionare cu Rusia nu funcţionează, a mai spus Saakaşvili, adăugând că ”R. Moldova a dat tot ce era posibil Rusiei, dar nu a primit nimic în schimb”.

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a transmis un mesaj Georgiei, cu prilejul Zilei Independenţei. ”Georgia a înregistrat evoluţii politice şi economice impresionante şi am încredere în viitorul ei. Georgia este un prieten şi un partener valoros al SUA. Astăzi ne reiterăm angajamentul pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Georgiei şi ne reafirmăm promisiunea de a lucra împreună pentru a ne aprofunda parteneriatul”, a subliniat Hillary Clinton.

Taguri articol


12