Primarul comunei Săcele, Ion Oprea, a declarat că, din cauza crizei economice, s-a văzut nevoit să bage mîna în buzunarul bugetului local pentru a plăti ajutorul social către populaţie, în baza Legii nr.416/2001. Ion Oprea a spus că, deşi acest ajutor trebuia plătit cu fonduri de la bugetul de stat, banii vor fi viraţi, pînă la urmă, de la bugetul local. „Cei 150 de asistaţi social din Săcele nu şi-au primit banii pe luna trecută din cauza faptului că nu am primit bani de la bugetul de stat. Nu pot să-i las pe oameni fară bani, iar drept urmare, am apelat la bugetul local, de unde am alocat 20.000 de lei noi”, a spus Ion Soare. El a adăugat că, probabil, acelaşi lucru se va întîmpla şi în momentul în care Primăria va fi nevoită să acorde ajutoarele financiare pentru achiziţionarea lemnelor pentru iarnă. „Avem aprox. 1.500 de persoane pentru care trebuie să acordăm banii cu care îşi vor putea achiziţiona combustibilul pentru iarnă. Şi în acest caz, cred că statul ne va lăsa baltă şi vom fi nevoiţi să apelăm la bugetul local, pentru că nu-i putem abandona pe cetăţeni”, a spus Ion Oprea. Primarul din Săcele a mai declarat că tot de la bugetul local au fost cheltuiţi 40.000 de lei pentru asigurarea combustibilului solid (lemne) pentru încălzirea şcolilor la iarnă.