22 Noiembrie 2024, 20:20
Soţia prinţului William al Marii Britanii ia lecţii de călărie, deoarece soţul ei are o pasiune pentru cai. Catherine Middleton, în vârstă de 30 de ani, a decis să ia aceste lecţii în ciuda faptului că este alergică la cai. ”William şi-a dorit întotdeauna ca ea să călărească alături de el. Caii reprezintă o parte importantă din viaţa lui. A crescut privind-o pe mama lui, prinţesa Diana, călărind şi a vrut încă de mic să înveţe să facă şi el acelaşi lucru. El a avut chiar şi un ponei, înainte să poată să călărească”, a declarat o sursă. ”I-ar plăcea să împărtăşească dragostea lui pentru cai şi pentru călărie şi ea chiar îşi doreşte să îl facă fericit”, a mai spus aceeaşi sursă.