Articolul publicat de cotidianul nostru în ediţia de ieri, „A dat viaţă în schimbul vieţii”, a iscat numeroase controverse. Decizia tinerei Mihaela Balaniuc, de doar 24 de ani, de a-şi da viaţa pentru a o aduce pe lume pe fetiţa sa i-a determinat pe mulţi cititori să o acuze, dar şi să o aprecieze pentru gestul său. Nimeni nu ştie cu certitudine ce a fost în sufletul său, ce a determinat-o pe femeie să continue sarcina, indiferent de riscurile ce au fost expuse de către specialişti. Deşi, pentru medicina autohtonă de astăzi, poate că „misiunea” Mihaelei părea imposibil de dus până la capăt, ea a reuşit, cu preţul vieţii, să o aducă pe lume pe Maia Mihaela, fetiţa care-i va aminti de ea, pentru totdeauna, celui care i-a fost soţ. Mihaela o va veghea din ceruri pe fetiţa sa şi probabil că o va ajuta să înţeleagă, atunci când se va face mare, care a fost scopul alegerii sale. Tânăra, a cărei inimă a încetat să mai bată la doar 48 de ore după ce a dat viaţă unei fetiţe sănătoase, a fost diagnosticată în primul trimestru de sarcină, potrivit medicilor, cu o tumoră malignă renală: cancer. Femeia a sperat, însă, până în ultima clipă că finalul va fi unul fericit, iar după ce va naşte se va trata, se va face bine, îşi va vedea copilul crescând. N-a fost aşa. Destinul său a fost mult prea tragic. Medicul-şef al Secţiei Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, dr. Victoria Bădărău, preciza că situaţia pacientei a fost dezbătută în cadrul unei comisii ce a fost întocmită la nivelul unităţii sanitare. „S-a ajuns la concluzia că pacienta trebuie operată. Mai exact, trebuia să i se facă nefrectomie, adică extirparea rinichiului, cu tot cu formaţiunea tumorală. Şansele sale de supravieţuire erau foarte mari, după operaţie. Nu s-ar fi ajuns aici. Trebuia, însă, să renunţe la sarcină. După ce-şi revenea, ea ar fi putut să rămână din nou gravidă”, a spus medicul-şef. Toate aceste detalii au fost prezentate familiei, a adăugat dr. Bădărău, dar cu toţii au dorit să obţină şi o a doua opinie, aşa că au plecat la Bucureşti. Şi aici, însă, explicaţiile au fost aceleaşi, a spus medicul-şef. „N-a vrut să fie operată, n-a vrut să întrerupă sarcina”, a completat dr. Bădărău. Mihaela a reuşit să ducă sarcina până la 34 de săptămâni, însă starea sa de sănătate s-a deteriorat tot mai mult în acest timp.
„UN ÎNGER”! Comentariile în ce priveşte decizia tinerei de care a auzit o ţară întreagă nu au întârziat să apară. Pe site-ul nostru (www.telegrafonline.ro), Adrian o numeşte pe Mihaela „un înger”: „Ăsta mi se pare sacrificiul suprem - să renunţi la viaţa ta pentru a da şansa uneia noi. Dumnezeu s-o ierte! Sigur are un loc rezervat special pentru ea. Respect pentru această femeie şi mult noroc şi sănătate soţului, pentru că are o misiune grea”. Pe de altă parte, un alt cititor le condamnă pe femeile care aduc pe lume copii după care-i omoară, în vreme ce Mihaela s-a sacrificat pentru copilul său. Alţii l-au încurajat pe tatăl fetiţei, întrucât va avea mare nevoie să-i ţină şi locul femeii pe care a iubit-o şi căreia i-a fost alături până în ultima clipă.