Visul celor de la Săgeata Năvodari de a promova în premieră în Liga 1 la fotbal s-a spulberat ieri, când formaţia pregătită de Aurel Şunda a pierdut, cu 0-2, în deplasare, manşa retur a barajului de promovare disputat în compania Voinţei Sibiu, după ce, în tur, cele două combatante remizaseră la Năvodari, scor 0-0. Forţat de accidentarea căpitanului Gheorghe Goşa, dar şi de evoluţia slabă a atacantului Lucian Itu în meciul tur, antrenorul Aurel Şunda a făcut două mutări menite să întărească cele două benzi ale terenului. I-a aruncat în luptă încă din primul minut pe Vasile Şicu, pe dreapta, şi pe Mircea Gheorghe pe stânga, iar strategia i-a adus linişte în apărare, sibienii blocându-se departe de poarta lui Florin Olteanu. Drept urmare, gazdele au aruncat cu disperare mingea în careul năvodărenilor, în aşteptarea unei greşeli, iar tactica a dat roade în min. 35. Căpitanul Grigore a executat o lovitură liberă de la 40 m, Florin Popa şi Olteanu au ezitat, iar Forika a deschis scorul cu o lovitură de cap, din plonjon. Golul nu i-a destabilizat pe elevii lui Şunda, care au avut şansa egalării chiar înainte de pauză prin Vezan, al cărui şut de la 20 m a trecut puţin pe lângă vinclu. La reluare, sibienii au căutat să împingă jocul în jumătatea adversă, dar au scăpat din nou ca prin urechile acului, când şutul lui Dîlbea, din min. 55, a ocolit bara din dreapta lui Zăvoi. Ocazia le-a dat curaj năvodărenilor, care au mărit imediat ritmul, însă şuturile trimise de M. Gheorghe şi Vezan nu şi-au atins ţinta. Fără prea multe soluţii pe banca tehnică, Şunda a schimbat din mers sistemul de joc, ultimul sfert prinzând Săgeata cu trei atacanţi în teren, Gheară îndeplinind rolul de pivot înfipt în defensiva sibiană. Ultima mare speranţă a năvodărenilor a fost irosită cu două minute înainte de final, când Itu a tras din 12 m razant cu transversala. Plecaţi pe contraatac, sibienii au profitat de gafa lui Florin Popa şi au lovit decisiv prin Martinescu, care a împins mingea în plasă din marginea careului. Finalul nu a mai contat, Săgeata ratând astfel o promovare istorică, la capătul unui sezon marcat de şicanele federaţiei.
Au evoluat - Voinţa (antrenor Alexandru Pelici): Zăvoi - Forika, C. Apostol, N. Grigore, Beza - Tătar, Hardău (65 I. Szabo), Bunea, C. Lungu - I. Popa (75 Majer), Neguţ (73 Martinescu); Săgeata (antrenor Aurel Şunda): Fl. Olteanu - Bold, C. Dinu, Fl. Popa, L. Turcu (73 Gheară) - Şicu (61 Itu), Dîlbea, V. Apostol (69 Goşa), M. Gheorghe - Vezan - M. Jianu. Marcatori: Forika 35, Martinescu 88. Cartonaşe galbene: C. Lungu, Szabo / L. Turcu. Au arbitrat: Alexandru Deaconu (Bucureşti) - Adrian Vidan (Bucureşti) şi Eduard Dumitrescu (Piteşti). Spectatori: 15.000.