Aflată în cantonament la Izvorani, Săgeata Năvodari a bifat al treilea transfer din această iarnă. Astfel, după ce i-a adus pe mijlocaşii Silviu Pană şi Valentin Bărbulescu, gruparea de pe litoral l-a achiziţionat ieri pe Milos Deletic. În vârstă de 20 de ani, jucătorul sârb evoluează pe postul de mijlocaş stânga şi a mai evoluat în cariera sa la echipele Radnicki Belgrad, OFK Mladenovac, Vojvodina Novi Sad şi Napredak Krusevac. Cu ultima sa echipă, Deletic a jucat în prima ligă din Serbia, însă a intrat pe teren în ultimul sezon doar de patru ori şi nu a reuşit să marcheze vreun gol. Totodată, mijlocaşul de picior stâng a bifat şi două selecţii în echipa naţională de tineret a Serbiei. Deletic, care are şi cetăţenie italiană, este cotat la 200.000 de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, şi a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu Săgeata. „Este un jucător care poate aduce un plus la Săgeata Năvodari”, a spus Aurelian Băbuţan, managerul general al năvodărenilor.
În schimb, Săgeata a decis să renunţe la serviciile lui Ousmane N’Doye. „Am discutat cu N’Doye şi i-am comunicat că nu mai intră în planurile noastre pentru retur. Ar fi bine şi pentru club, şi pentru jucător să reziliem contractul pe cale amiabilă. Îi mulţumim pentru ce a făcut la Săgeata, este un jucător valoros şi sunt sigur că-şi va găsi foarte rapid altă echipă”, a explicat Băbuţan.