Revenită în lupta pentru promovare graţie startului perfect de retur, Săgeata Năvodari are şansa de a trece pe primul loc în clasamentului Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal dacă va câştiga cele trei puncte în confruntarea cu Chindia Tîrgovişte, programată sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, în etapa a 18-a. Năvodărenii pleacă din postura de mari favoriţi, mai ales că au obţinut două victorii fără gol primit în meciurile oficiale din acest sezon. Din păcate, antrenorul Constantin Gache nu se poate baza pe serviciile fundaşului central Florin Popa, suspendat după ce a fost eliminat săptămâna trecută, la Buftea. Locul său va fi luat de Sergiu Bar, iar tehnicianul grupării de pe litoral este convins că acesta poate suplini absenţa căpitanului. „Avem un lot destul de numeros şi trebuie să găsim soluţii. Sunt convins că cel care-l va înlocui pe Florin Popa îşi va face datoria, aşa cum s-a întâmplat şi în finalul partidei de la Buftea”, a spus Gache. Intrarea la meciul de sâmbătă este liberă. Echipa probabilă de start a Săgeţii: Gordin - I. Filip, Goşa, Sg. Bar, Aniţoiu - Diaby, V. Apostol, Coconaşu, Tigoianu - D. Zaharia, Pantelie.