Săgeata, favorită la Buzău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 4-a: GLORIA BUZĂU - SĂGEATA NĂVODARI

Săgeata, favorită la Buzău

Sport 18 Septembrie 2010 / 00:00 649 accesări

Cu punctaj maxim după trei etape, Săgeata Năvodari încearcă să-şi păstreze seria perfectă printr-o nouă victorie sâmbătă, de la ora 11.00, când dă piept în deplasare, cu Gloria Buzău, în etapa a 4-a a Ligii a II-a. Calculele hârtiei indică mare favorită echipa pregătită de Aurel Şunda şi Constantin Funda, mai ales că buzoienii au primit vineri o veste extrem de proastă. Astfel, Comisia de Disciplină a FIFA a sancţionat pe Gloria cu 6 puncte penalizare, pentru neplata unor restanţe financiare către jucătorul egiptean Tafer Aziz, încă de acum două sezoane, pe când echipa din Crâng evolua în Liga I. Sancţiunea este operabilă imediat, întrucât sentinţa FIFA este irevocabilă şi nu admite recurs. În schimb, Săgeata se confruntă cu probleme de efectiv, absentând Bold, Gheară (ambii accidentaţi) şi Chiţu (suspendat). “Va fi un meci foarte dificil, pentru că vom juca în fieful unei foste echipe din Liga I. Cred că dacă ne facem jocul, nu vom avea mari probleme. Îmi doresc să dau gol, dar mai important este să câştigăm cele trei puncte şi să rămânem în partea de sus a clasamentului”, a spus atacantul Marius Jianu, golgeterul năvodărenilor, cu patru reuşite în acest sezon. Echipa probabilă: Săgeata Năvodari (antrenori Aurel Şunda şi Constantin Funda): Fl. Olteanu - Olah, Goşa, Fl. Popa, Vlad - M. Gheorghe, Vezan, Apostol, Boroştean - V. Alexandru, Jianu.



12