Săgeata încă mai speră la Liga 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Săgeata încă mai speră la Liga 1

Sport 11 Iunie 2014 / 00:00 1078 accesări

Retrogradată pe plan sportiv în liga secundă, Săgeata Năvodari nu a renunţat la speranţa de a juca şi în sezonul viitor al Ligii 1 la fotbal, chiar dacă au trecut trei săptămâni de la încheierea campionatului. Ierarhia finală nu a fost încă omologată în mod oficial, iar şansele năvodărenilor se leagă de o contestaţie depusă de ACS Poli Timişoara împotriva clubului Oţelul Galaţi. Astfel, bănăţenii au solicitat Comisiei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor ca întâlnirea cu gălăţenii, disputată în etapa a 31-a şi încheiată cu scorul de 1-0 în favoarea Oţelului, să fie pierdută la “masa verde” de formaţia gălăţeană, întrucât Cristian Sîrghi şi Victor Astafei nu aveau drept de joc.

„Conform Legii Insolvenţei, cei doi jucători au cerut rezilierea unilaterală a contractului. Tot conform aceleiaşi legi, clubul Oţelul Galaţi avea datoria să notifice jucătorii despre situaţie în cel mult 30 de zile, termenul-limită fiind 24 aprilie. Cum nu s-a întâmplat acest lucru, cei doi devin automat liberi de contract, ceea ce înseamnă că nu aveau drept de joc în partida cu timişorenii. Astfel, dacă s-a acceptat Legea Insolvenţei în fotbal, trebuie aplicată în totalitate. Dacă se respectă, avem şanse sută la sută să rămânem în prima ligă”, a explicat managerul general al năvodărenilor, Aurelian Băbuţan. În cazul unui succes al timişorenilor la “masa verde”, Săgeata Năvodari, Oţelul Galaţi şi FC Braşov ar ajunge la egalitate de puncte, iar cei salvaţi ar fi năvodărenii, graţie rezultatelor din meciurile directe. Un verdict final se va lua în cadrul şedinţei programate la 18 iunie.

PRIORITĂŢI PENTRU SEZONUL URMĂTOR Indiferent de decizia comisiei, Aurelian Băbuţan a anunţat că sunt şanse mari să continue în fruntea grupării de pe litoral. „Am avut o discuţie cu autorităţile locale şi mi-am dat acceptul să rămân la Năvodari dacă se doreşte promovarea. Am o ofertă şi din prima ligă, dar îmi doresc mai mult o promovare cu Săgeata decât o retrogradare cu altă formaţie din primul eşalon. Sunt însă nişte probleme care trebuie rezolvate repede şi mă refer la buget şi la stadion. Prioritar este să terminăm construcţia în zona vestiarelor şi a tribunei oficiale până la startul campionatului. În privinţa lotului de jucători, este clar că nu vor putea fi păstrate contractele din prima ligă dacă vom retrograda, dar cred că putem găsi alţi jucători. În acest moment, Mihai Roman şi spaniolii Lopez, Guerra şi Navarro sunt liberi de contract. În privinţa lui Peteleu, dorit de Petrolul Ploieşti, dacă rămânem în prima ligă, contractul lui cu Săgeata se prelungeşte automat cu încă doi ani. La fel este şi situaţia lui Florin Achim, aflat în atenţia celor de la Universitatea Cluj”, a spus Băbuţan. Managerul general al grupării de pe litoral va veni la Năvodari săptămâna viitoare, la 20 iunie, pentru a stabili împreună cu autorităţile locale strategia pentru sezonul următor.



12