Promovată în premieră în Liga 1 la fotbal, Săgeata Năvodari a primit ieri vestea mult aşteptată din partea Federaţiei Române de Fotbal. După o săptămână de emoţii, năvodărenii au fost înştiinţaţi că au primit licenţa pentru a participa în următorul sezon al primei ligi. Iniţial, Comisia de Licenţiere dăduse un răspuns negativ, dar oficialii grupării de pe litoral au făcut apel şi, după ce au prezentat mai multe acte doveditoare privind faptul că nu există restanţe financiare, au reuşit să schimbe decizia la apel.
„Ştiam că totul este în regulă, dar am avut emoţii până la verdictul final. Acum începe însă greul, pentru că avem mult de treabă. În primul sezon obiectivul principal va fi menţinerea în prima ligă. Ne dorim să rămânem pe prima scenă cel puţin trei ani. Nu vrem să fim o prezenţă meteorică în Liga 1”, a spus finanţatorul năvodărenilor, Nicu Babu. Gruparea de pe litoral mizează pentru sezonul viitor pe un buget de 2,5 milioane de euro, cea mai mare parte venind din bugetul local, dar oficialii de la Săgeata speră să-l mărească prin atragerea unor sponsori importanţi.
DISCUŢII CU BALACI. Conducătorii clubului şi reprezentanţii autorităţilor locale se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a pune la punct un plan de reorganizare a clubului, printre priorităţi numărându-se aducerea unui antrenor important şi întărirea staff-ului tehnic. „Trebuie să ne mişcăm rapid, pentru că timpul este limitat. Vrem să aducem un antrenor cu experienţă şi avem o listă mai lungă de nume. Am purtat ceva discuţii cu Ilie Balaci, dar dânsul pare tentat să plece în Arabia Saudită. Ştiu că Petre Grigoraş a plecat de la Galaţi şi este posibil să-l contactăm şi pe el. În privinţa lotului, cred că o să aducem în jur de 15 jucători, cărora să le facem contracte pe miminum doi ani. Vrem ca baza echipei să fie un nucleu de cinci-şase jucători cu experienţă şi să mizăm şi pe câţiva tineri de perspectivă. Vom muta şi pe partea administrativă, unde vrem să aducem un om cu vechime în fotbal pentru relaţie cu forurile de conducere, şi creăm şi un departament de marketing. Oamenii care au dus greul în această luptă pentru promovare vor rămâne în continuare la club”, a declarat Babu. Jucătorii vor benefia de o vacanţă de numai două săptămâni, reunirea lotului fiind programată pe 20 iunie.
JOACĂ PE “FARUL”. În dosarul de licenţiere, năvodărenii au trecut ca variante pentru disputarea jocurilor de pe teren propriu arenele din Constanţa şi Galaţi, dar conducătorii de la Săgeata au anunţat că vor juca pe stadionul “Farul”. „Am ales să jucăm la Constanţa, pentru că este mai aproape de noi, iar năvodărenii vor avea şansa de a-şi vedea favoriţii pe viu. În paralel, autorităţile locale ne-au promis că stadionul de la Năvodari va fi modernizat şi adus la standardele primei ligi, iar peste vreo patru luni vor putea juca acasă”, a spus Babu. Conform proiectului, stadionul “Flacăra” din Năvodari va avea o capacitate de 8.500 de locuri, o parte dintre acestea acoperite, va beneficia de instalaţie de nocturnă şi tabelă modernă, se vor construi vestiare noi şi va fi mărită tribuna oficială.