Săgeata Năvodari nu a fost programată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I

Săgeata Năvodari nu a fost programată

Sport 27 Februarie 2015 / 00:00 969 accesări

Odiseea clubului de fotbal Săgeata Năvodari s-a încheiat. Înglodată în datorii, gruparea de pe litoral nu a fost programată pentru meciul cu Academica Pitești, care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, de la ora 11.00, la Năvodari, în etapa a 17-a a Ligii a II-a la fotbal. Este pentru a doua oară în acest sezon când năvodărenii nu sunt programați, după ce nu au disputat ultima partidă oficială de anul trecut, în deplasare, cu FCM Bacău, pentru că nu au achitat baremul de arbitraj la jocul cu Rapid CFR Suceava. Conform regulamentului, Săgeata, care a încheiat prima parte a campionatului pe locul 5 în clasamentul Seriei 1, va fi exclusă, marți, din campionat, iar clubul va fi desființat din cauza problemelor financiare. Până atunci, Comisia de Disciplină a FRF i-a sancționat pe năvodăreni cu încă patru puncte pentru neplata restanțelor către fundașul Valeriu Lupu și către clubul „Viorel Mateianu” Baia Mare, penalizarea grupării de pe litoral ajungând acum la 28 de puncte.

Nici Unirea Slobozia nu a fost programată pentru etapa de sâmbătă, confirmându-se astfel că formația ialomițeană s-a retras din campionat din cauza lipsei banilor. Alte două echipe din Seria 1 se confruntă cu mari probleme și ar putea pierde puncte în următoarea perioadă. Astfel, FCM Bacău a fost somată să achite restanțele către foștii săi antrenori, Viorel Tănase și Tudorel Pelin, până la 25 martie, în caz contrar urmând să fie penalizată cu patru puncte, în timp ce jucătorii de la Gloria Buzău amenință că nu se vor prezenta la meciul de sâmbătă, cu FCM Dorohoi, dacă nu se plătește o parte din datorii.



12