După o vacanţă scurtă, de doar trei săptămâni, Săgeata Năvodari reia pregătirile pentru ultima parte a sezonului Ligii 1 la fotbal. Năvodărenii se vor reuni astăzi, de la ora 15.00, la stadionul “Flacăra” din Năvodari, la prima şedinţă de pregătire urmând să fie prezenţi şi cei doi jucători transferaţi în pauza competiţională, mijlocaşii Sorin Pană, venit de la Concordia Chiajna, şi Valentin Bărbulescu, adus din liga secundă, de la CSM Rm. Vîlcea. Jucătorii vor face cunoştinţă azi şi cu noul antrenor, Cătălin Anghel, numit pe banca tehnică după ultima etapă, disputată anul trecut, la 19 decembrie. Aflată pe locul 13 după disputarea primelor 19 etape din acest campionat, Săgeata are drept obiectiv clasarea în primele 12 locuri la finalul sezonului.
„Nu vreau să discut despre retrogradare, pentru că obiectivul nostru este acela de a ne clasa între primele 12 echipe, aşa că ne propunem mai mult pentru că doar aşa putem realiza ceva. Cred că, dacă aducem trei jucători, atunci vom forma o echipă destul de bună”, a declarat noul tehnician, recunoscând că şi l-ar fi dorit pe Mihai Costea de la Steaua Bucureşti, dar transferul său la Năvodari este greu de realizat.
Gruparea de pe litoral se va pregăti la propria bază sportivă până luni, când va pleca într-un stagiu de pregătire de opt zile, la Complexul Olimpic de la Izvorani. Al doilea cantonament al iernii va avea loc în perioada 24 ianuarie - 4 februarie, când echipa pregătită de Cătălin Anghel, Gică Butoiu şi Norbert Niţă va susţine şi primele jocuri amicale.