Aflată în cantonament la Bușteni, Săgeata Năvodari a disputat ieri, pe stadionul din Ghimbav, un nou meci de verificare, întâlnind nou promovata în Liga a II-a FC Voluntari. Echipa pregătită de Cătălin Anghel și-a menținut invincibilitate în partidele amicale, impunându-se cu scorul de 2-1. Adversarii au deschis scorul încă din primul minut, dar năvodărenii au reușit să egaleze până la pauză prin brazilianul Eloy. La reluare, C. Ganea și-a adus echipa în avantaj, iar, câteva minute mai târziu, Vezan a ratat o lovitură de pedeapsă. Tehnicianul grupării de pe litoral a început partida în următoarea formulă: Albuț - Cîrjă, Fl. Pătrașcu, Damian, Bruno - Muzac, Bărbulescu - C. Ganea, Vezan, Eloy - Guerra. În ultima jumătate de oră, antrenorul Cătălin Anghel a trimis în teren și restul jucătorilor pe care-i are în lot, cu excepția lui Vieru, Ursu și Nicoară, toți accidentați. În meciul de ieri, a debutat pentru Săgeata și ultima achiziție, atacantul sârb Alexander Srnic. „A fost un meci bun și util, chiar dacă s-a desfășurat pe o căldură insuportabilă”, a spus managerul general al năvodărenilor, Aurelian Băbuțan. Următorul meci al grupării de pe litoral este programat mâine, la Câmpina, unde Săgeata va întâlni echipa gazdă Fortuna.