Săgeata Năvodari a profitat de întreruperea campionatului, datorată meciurilor disputate de echipa naţională de fotbal a României, şi a susţinut, sâmbătă, un meci de verificare. Formaţia aflată la primul sezon în Liga 1 a întâlnit în deplasare echipa din liga secundă FC Clinceni, clasată pe locul 3 în Seria 1. La capătul unui joc pe care l-au controlat autoritar, elevii lui Tibor Selymes s-au impus cu 2-0, prin golurile marcate de Florin Achim (min. 18), şi Saşa Popin (min. 67). Tehnicianul grupării de pe litoral a început partida în următoarea formulă: Pogacsics - I. Filip, Mera, Cr. Munteanu, N. Lopez - Muzac, N’Doye - Achim, Tigoianu, Al. Grigoraş - S. Chiţu. În repriza secundă au mai evoluat: Gordin, Fl. Popa, I. Ghinea, V. Lupu, V. Apostol, I. Iordache, Chiacu, Cazan, Vieru, Sorian, S. Popin şi V. Dinu. De la năvodăreni au lipsit Mihai Roman II şi Adrian Florean, ambii convocaţi la naţionala de tineret, Andrei Peteleu şi Leonidas Panagopolos, ambii accidentaţi, în timp ce Ovidiu Vezan a fost învoit.