Săgeata se impune în prelungiri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 5-a: CF BRĂILA - SĂGEATA NĂVODARI 2-3

Săgeata se impune în prelungiri

Sport 01 Octombrie 2012 / 00:00 639 accesări

Săgeata Năvodari pare să se specializeze în meciuri cu final neaşteptat, decise în ultimele minute. Ieri, în jocul de la Brăila, contând pentru etapa a 5-a din Liga a II-a la fotbal, gazdele au condus cu 2-0 la pauză, însă rezultatul final a fost... 2-3! Săgeata a marcat golul victoriei în al treilea minut de prelungiri, prin Şicu, reuşind să recupereze cele două puncte irosite în etapa trecută, la remiza cu Unirea Slobozia, scor 4-4. Formaţia constănţeană a făcut o primă repriză slabă, mai ales în defensivă, primind uşor două goluri. Bălţoi a transformat un penalty, în min. 18 (fault Cheţan la S. Frunză), iar Bosoi, nemarcat în careul mic, a înscris în min. 28 din centrarea lui S. Frunză. Între aceste faze, Zaharia (min. 23) şi Sg. Bar (min. 27) au reluat cu capul spre poartă, primul peste, iar al doilea în transversală!

Gazdele au făcut pasul înapoi după pauză, iar Săgeata a condus ostilităţile. Zaharia a ratat singur cu portarul advers (min. 47), iar în min. 56 Vezan a transformat un penalty destul de uşor acordat de arbitrul Cătălin Pană, pentru henţ. La această fază, Brăila a rămas în zece oameni, Ivan fiind eliminat pentru două cartonaşe galbene, văzute pentru proteste! Antrenorul Aurel Şunda a mutat inspirat la scorul de 2-1 pentru gazde, iar Jianu şi Şicu au fost jucătorii decisivi pentru victorie. Jianu a ratat în min. 70, 73, 85 şi 86, dar a egalat în min. 89, cu un şut din careu, şi a centrat decisiv. în min. 90+3, la golul victoriei, înscris de Şicu! Scor final: CF Brăila - Săgeata Năvodari 2-3. Au jucat pentru Săgeata (antrenori Aurel Şunda şi Costel Funda): Gordin - Goşa, Tudorache, Sg. Bar, Cheţan (86 Pleniceanu) - Diaby, V. Apostol, Vezan, Tigoianu (65 Şicu) - B. Oprea (63 Jianu), D. Zaharia.



12