Evoluţiile bune din primele nouă etape ale Ligii 1 la fotbal au oferit încredere celor de la Săgeata Năvodari, care speră să obţină cât mai mult din fiecare partidă. Indiferent de adversar! Cu o singură excepţie, acel eşec drastic, din deplasare, cu Steaua Bucureşti, scor 0-5, năvodărenii ar fi putut, cu ceva mai multă şansă, să obţină chiar mai mult decât cele 12 puncte pe care le au în acest moment.
„Suntem în grafic. Din cinci meciuri în deplasare, am pierdut doar de două ori, la Vaslui şi cu Steaua. Jucăm mereu la victorie fiecare partidă. Avem mult mai multe puncte decât poate s-ar fi sperat la începutul campionatului, mai ales că au venit foarte mulţi jucători”, consideră managerul general Aurelian Băbuţan. Duminică, de la ora 17.00 (în direct la Digi Sport 1), constănţenii vor primi vizita vicecampioanei, Pandurii Tg. Jiu. Chiar dacă gorjenii vor aborda acest meci la numai două zile după deplasarea în Portugalia, pentru confruntarea din UEFA Europa League cu Pacos Ferreira, programată în această seară, de la ora 22.05, managerul Săgeţii nu consideră că poate fi un avantaj pentru formaţia constănţeană. „Au un lot numeros, jucători foarte buni. În Portugalia vor evolua cel mult 14 jucători, iar în lot au 30 de jucători. Doar la noi există această discuţie cu meciurile din trei în trei zile. Trebuie să ne obişnuim şi cu acest lucru”, consideră Aurelian Băbuţan.
BUNI ÎN OFENSIVĂ. Partidele cu FC Vaslui, scor 0-1, şi Steaua Bucureşti, scor 0-5, sunt singurele în care Săgeata Năvodari nu a reuşit să înscrie. În rest, M. Roman II, Tigoianu, Chiţu sau V. Dinu au demonstrat că Tibor Selymes are în acest moment suficiente variante pentru atac. „Am înscris şi cu fundaşii. Este bine că fiecare jucător a contribuit la rezultatele pozitive. Arătăm tot mai bine şi vom fi şi mai omogeni”, a mai spus oficialul Săgeţii.