Ieri dimineaţă, terenul “ITC” din Complexul Sportiv “Badea Cîrţan” a fot gazda întîlnirii amicale de fotbal dintre nou-promovata în liga a III-a Săgeata Stejaru şi divizionara secundă Delta Tulcea. Deşi anunţase iniţial că va susţine, în sezonul viitor, partidele de pe teren propriu pe Stadionul “ITC”, Săgeata are mari şanse să evolueze în noul campionat chiar la Stejaru, întrucît lucrările de modernizare de la stadion sînt aproape de finalizare. Partida de ieri a început mai bine pentru Delta Tulcea, formaţie la care a revenit în funcţia de antrenor principal Constantin Gache şi care îi are sub formă de împrumut, de la FC Farul, pe Măţel, Nanu, Pantelie şi Larie. De asemenea, la Delta mai evoluează şi alţi jucători care în trecut au jucat în judeţul Constanţa: Grigorov, Lucan şi Boghiţoi. La pauză a fost 1-0 pentru Delta, care a punctat prin Nanu, în min. 34, la capătul unei faze create de Pantelie. După reluare Săgeata, pregătită de Sevastian Iovănescu şi Mihai Guliu, a ieşit mai mult la joc şi a început cu adevărat să fie periculoasă odată cu intrarea lui Adrian Pitu. Dominarea tot mai accentuată a formaţiei din Stejaru s-a materializat şi pe tabela de marcaj. Mai întîi, Zelencz a punctat cu capul, în min. 66, din centrarea lui Pitu, pentru ca acelaşi Zelencz să aducă victoria pentru Săgeata, în min. 82, după ce a pivotat şi a reluat plasat din interiorul careului. Succesul echipei din Stejaru ar fi putut fi mai clar, însă Talpău a “şters” transversala, în ultimul minut, din poziţie ideală. Săgeata a folosit în meciul de ieri patru jucători noi (Purică - Ceahlăul Piatra Neamţ, Voicu - Inter Gaz, Neftonovic - Concordia Chiajna şi Martinescu - CSM Reşiţa). Iată şi echipa aliniată de antrenorii Sevastian Iovănescu şi Mihai Guliu: Mogoş (46 Budur) - Purică (46 Petre), Voicu (55 R. Oprea), Neftonovic (46 C. Mocanu), Tîrţ (37 Goga; 80 Talpău) - Lupu (88 Badea), Bîcneanu, Popleacă, Pană - Martinescu (46 Talpău; 60 Pitu), Zelencz. Au arbitrat: Gelu Dimaca - Cătălin Miu şi Paul Dimancea (toţi din Constanţa). Campionatul Ligii a III-a va porni la drum vineri, 15 august. Săgeata Stejaru a făcut cerere către FRF ca meciurile de pe teren propriu să le dispute sîmbăta, de la ora 11.00, iar forul de la Bucureşti a fost de acord.
În această după-amiază formaţiile constănţene de Liga a III-a vor susţine meciuri de verificare după următorul program: CS Eforie - Farul Tuzla (ora 18.00, Eforie); CS Năvodari - CSM Medgidia (ora 18.00, Năvodari); CSO Ovidiu - Săgeata Stejaru (ora 17.30, Ovidiu).