Cu un start perfect de sezon, în care a înregistrat trei victorii din tot atâtea meciuri oficiale, Săgeata Năvodari se pregăteşte pentru o confruntarea cu o echipă de prima ligă în Cupa României. Formaţia pregătită de Aurel Şunda mai are de trecut un singur hop, azi, când va da piept în faza a V-a a competiţiei cu formaţia din Liga a III-a, ACS Berceni, în deplasare. Aşa cum a anunţat-o încă din pauza competiţională, tehnicianul grupării de pe litoral va titulariza jucătorii mai puţin folosiţi în campionat, însă obiectivul rămâne calificarea în “şaisprezecimi”. “Nu vom avea un meci uşor pentru că ACS Berceni are jucători experimentaţi, care au evoluat în primele două ligi, un antrenor tânăr, care a avut deja o experienţă în Liga I, Laurenţiu Diniţă, şi a început campionatul cu două succese. La noi nu există titulari sau rezerve, avem un lot bine structurat, iar cei care vor intra pe teren trebuie să obţină victoria, pentru că întâlnim o echipă dintr-o categorie inferioară”, a spus Şunda, care-l va putea folosi şi pe fundaşul dreapta Florin Bold, scăpat de suspendarea de două etape dictată după eliminarea suferită în meciul de la Slobozia. Pe ultima sută de metri, năvodărenii au mai transferat un jucător, fundaşul stânga, Lucian Constantin Chetan, în vârstă de 27 de ani, venit liber de contract de la Sportul Studenţesc.
Echipa probabilă - Săgeata (antrenor Aurel Şunda): Gordin - Bold, Tudorache, Muşuroaia, Goşa - Muscă, Pleniceanu, Vîrtic, R. Dumitru - M. Jianu, Pekarov.