Săgeata vrea trei puncte la Timişoara

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Săgeata vrea trei puncte la Timişoara

Sport 28 Februarie 2014 / 00:00 690 accesări

Debutul cu dreptul din partea a doua a campionatului a adus mai multă încredere în tabăra celor de la Săgeata Năvodari, care speră să îndeplinească obiectivul fixat de antrenorul Cătălin Anghel şi să-şi asigure menţinerea în prima ligă după primele opt runde din acest an. Gruparea de pe litoral poate face un pas important în acest sens chiar sâmbătă, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 1), când va întâlni, în deplasare, o altă echipă aflată în partea a doua a clasamentului, ACS Poli Timişoara, în etapa a 21-a a Ligii 1. Fosta gimnastă constănţeană Simona Amânar, ambasadoarea Campaniei Help25, va da lovitura de începere a meciului ACS Poli Timişoara - Săgeata Năvodari, în cadrul unei acţiuni de susţinere a Programului de depistare precoce a cancerului la sân pentru femeile din Regiunea de Vest.

„Suntem conştienţi că va fi o partidă dificilă, pentru că întâlnim un adversar valoros, o echipă de tradiţie, cu jucători buni, care joacă până în ultimul minut. De altfel, au câştigat foarte multe puncte cu goluri marcate pe finalul partidelor, astfel că trebuie să ne menţinem concentrarea la acelaşi nivel pe tot parcursul jocului, indiferent de scor. Trebuie să fim la două sute la sută din potenţial la ora meciului, să rămânem foarte organizaţi, să închidem spaţiile din atacul timişorenilor şi să blocăm oamenii importanţi. În plus, vrem să ne creăm cât mai multe ocazii, pentru că, dacă nu marchezi, nu ai cum să câştigi. Este un meci care contează enorm, mai ales că întâlnim o echipă pe care o putem egala la puncte în clasament, în cazul unei victorii. Mergem cu gândul la trei puncte, dar dacă partida se va încheia la egalitate nu vom fi nemulţumiţi”, a spus Cătălin Anghel. „Va fi un meci aspru, de luptă. Ştim ce ne aşteaptă, dar mergem la Timişoara să câştigăm. Avem un lot echilibrat, concurenţa este benefică, iar de la venirea lui Cătălin Anghel jucăm altceva şi avem un stil bazat pe calităţile noastre. Drept urmare, nu cred că vom avea prea multe probleme în acest retur şi ne vom îndeplini obiectivele”, a adăugat fundaşul central Florin Popa. Năvodărenii se vor reîntâlni la Timişoara cu antrenorul care i-a pregătit în prima parte a sezonului trecut, Aurel Şunda. „Este un antrenor care a activat câţiva ani la Săgeata, îl respectăm, dar ne dorim ca cei mai buni să câştige, iar aceia să fim noi”, a mărturisit Florin Popa.

Delegaţia năvodăreană a plecat ieri, la prânz, spre Timişoara, dar a înnoptat la Craiova, unde va efectua azi o şedinţă de pregătire, urmând să-şi continue apoi drumul către oraşul de pe Bega.



12