Săgeţile cotroceniste continuă atacul la Boc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se strânge laţul

Săgeţile cotroceniste continuă atacul la Boc

Politică 08 Iulie 2010 / 00:00 368 accesări

După Cristian Preda, un alt produs al preşedintelui Traian Băsescu, eurodeputatul PDL Monica Macovei, sare la gâtul conducerii actuale a PDL. Fostul ministru al Justiţiei susţine că raportul CE trebuie să fie foarte dur şi să sancţioneze lipsa voinţei politice pentru anticorupţie, apreciind că, având în vedere forma în care a fost adoptată Legea ANI, democrat liberalii nu mai ţin cont de nimic pentru a-şi proteja interesele. Referindu-se la forma în care a fost adoptată Legea ANI, Macovei a declarat că responsabilitatea este transpartinică şi că senatorii PDL sunt la fel de vinovaţi ca şi cei din celelalte partide. “Conducerea PDL este şi ea vinovată. Constat că singurul partid care a avut un mesaj public anticorupţie nu se mai deosebeşte cu nimic, atunci când ia decizii, de restul clasei politice”, a spus Macovei. Fără niciun menajament, Macovei afirmă că PDL este la Guvernare datorită lui Traian Băsescu, la fel cum a ajuns şi PNL la guvernare în 2004, tot datorită lui Băsescu. “UDMR-ului nu îi reamintesc nimic, pentru că, în opinia mea, actuala conducere se dă cu oricine este la guvernare şi la butonul banilor publici”, a afirmat Monica Macovei. Mai mult decât atât, Macovei îi cere lui Emil Boc, în calitate de preşedinte al PDL, “să dea dispoziţie tuturor membrilor de partid numiţi sau susţinuţi în funcţii publice să îşi publice declaraţiile de avere şi de interese, indiferent de ce prevede legea”: “Încă o dată, de data aceasta public, îi spun: domnule prim ministru şi preşedinte al PDL, Emil Boc, vă cer să daţi această dispoziţie şi să îi excludeţi din partid şi din guvern pe cei care nu o respectă, într-un termen de 5 zile. Şi vă mai cer să luaţi măsuri împotriva miniştrilor care nu şi-au actualizat declaraţiile de avere până la 15 iunie 2010. Adică, să propuneţi schimbarea lor”. Europarlamentarul vorbeşte despre justiţie şi interese private ale liderilor PDL, dar şi despre politizarea justiţiei, uitând însă, că, în perioada când a fost ministru al Justiţiei, ea a fost cea care a permis politicului să se instaleze confortabil în domeniul justiţiei. Macovei a uitat că, în urma deciziei ei, procurorul general al României este numit acum pe criterii politice, până la acel moment fiind numit de Consiliul Superior al Magistraturii. Este oarecum jenant să vorbeşti despre incapacitate politică, când tu, ca ministru, iniţial independent şi ulterior înregimentat politic, ai oferit pe tavă baronilor politici şi ultima redută în care mai credeau românii: justiţia. Atacul Monicăi Macovei nu a rămas fără răspuns din partea PDL. Liderul grupului PDL din Senat, Traian Igaş, a respins criticile aduse de europarlamentarul PDL. “Şi eu pot să spun că Macovei a făcut o lege proastă, în condiţiile în care a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, dar asta nu ajută cu nimic. I-aş propune Monicăi Macovei să se informeze mai bine atunci când face anumite declaraţii, mai ales la nivelul grupului senatorial”, a spus Igaş.



12