“Şaguniştii” au decernat titlul de “Doctor Honoris Causa” filosofului Teodor Dima

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Şaguniştii” au decernat titlul de “Doctor Honoris Causa” filosofului Teodor Dima

Cultură 03 Octombrie 2006 / 00:00 1187 accesări

Universitatea constănţeană “Andrei Şaguna” are peste 4.000 de studenţi înscrişi la cele 13 specializări şi la cinci discipline la care se organizează cursuri de masterat. În acest an universitar s-au înscris 1.500 de absolvenţi care sînt în primul an de studenţie. Avînd un număr aşa de mare de studenţi, la care s-au adăugat numeroşi invitaţi, sala de festivităţi a universităţii a fost ieri neîncăpătoare cu ocazia deschiderii oficiale a anului universitar 2006-2007. Rectorul Universităţii “Andrei Şaguna”, prof. univ. dr. Aurel Papari a rostit cuvîntul de deschidere şi a subliniat faptul că în acest an universitatea împlineşte 15 ani de existenţă, după ce a scos 11 promoţii de absolvenţi. “Bobocii din acest an au şansa de a fi primii boboci europeni veniţi în echipa de succes a universităţii noastre, însă nu şi şansa de a fi primii studenţi europeni. Vor avea posibilitatea ca diplomele lor să fie recunoscute pe plan european ca şi ale colegilor lor şi, de asemenea, vor putea studia, pentru perioade diferite de timp, în orice universitate europeană”, a declarat Aurel Papari. Printre invitaţi s-a numărat şi rectorul Universităţii “Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină, care a lansat invitaţia ca lumea academică din Constanţa să poată folosi baza materială a universităţii pe care o conduce în cadrul unor proiecte de cercetare, segment pe care, în următoarea perioadă, se va pune un accent deosebit.

Punctul culminant a fost decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor, membru corespondent al Academiei Române, reputat autor a numeroase lucrări de referinţă în literatura de specialitate, recunoscut nume al vieţii publice, Teodor Dima. Licenţiat în 1963 şi apoi doctor în filosofie din 1973, Teodor Dima a început îndelungata-i carieră de “universitar cu har” şi “cercetător cu chemare” abordînd – pentru început – aria problematică a epistemologiei, în cadrul cursului susţinut la facultatea de filosofie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde susţine cursuri şi în prezent. “Cu o activitate didactică şi ştiinţifică universitară de peste 40 de ani, aureolată de mai bine de zece ani de laurii Academiei, prof. univ. dr. Teodor Dima s-a dovedit un veritabil aristocrat al meditaţiei filosofice şi totodată un nobil al gîndirii logice, calităţi de excepţie dovedite prin profunzimea şi rigoarea contribuţiilor sale originale la lărgirea orizonturilor gnoseologiei, epistemologiei şi logicii moderne”, a spus prof. univ. dr. Aurel Papari, în momentul înmînării diplomei de “Doctor Honoris Causa” profesorului Dima. La rîndul său, oaspetele de la Iaşi a mulţumit Senatului Universităţii pentru această distincţie şi a adresat un scurt mesaj de salut studenţilor.



12