Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) i-au dat șah mat Regelui Cocainei din Bulgaria. După ce au cuantificat toate probele prezentate de anchetatori, magistrații Tribunalului Bucureşti l-au condamnat miercuri, pe Evelian Banev la 14 ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri de mare risc. Decizia instanței nu este însă una definitivă. Evelin Banev Nicolov a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în luna iunie 2014, pentru că ar fi introdus pe teritoriul României, cu ajutorul unui complice cantitatea de 51,058 kilograme de cocaină. Evelin Banev livra drogurile unor persoane cu ajutorul lui Radoslav Georgiev Atanasov şi al altor „soldați", care nu au fost identificați până la acest moment. Atanasov, mâna dreaptă a „regelui" va fi judecat pentru complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc. Ancheta a început în 2011 pe date de 12 octombrie, după ce ofițerii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate de la Serviciul Antidrog al Poliției Române s-au sesizat din oficiu despre faptul că mai multe persoane sunt implicate într-un mecanism de transport de droguri de cocaină pe ruta America de Sud - România - ţări din Europa de Vest. Pe numele celor doi inculpați, au fost emise mandate europene de arestare preventivă în 5 februarie 2013. Radoslav Georgiev Atanasov a fost predat temporar autorităţilor judiciare române de către Polția din Italia. În cazul lui Evelin Banev Nicolov, autorităţile bulgare au refuzat cererea de extrădare formulată de partea română pentru predarea temporară a acestuia.
Citește și: