Şahtior Doneţk a câştigat Cupa Ucrainei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şahtior Doneţk a câştigat Cupa Ucrainei

21 Mai 2016 / 21:38 1282 accesări

Şahtior Doneţk, echipa antrenată de românul Mircea Lucescu (70 de ani), a câştigat, sâmbătă, scor 2-0, meciul jucat cu Zorya Luhansk în finala Cupei Ucrainei şi şi-a trecut în palmares al zecelea trofeu de acest gen din istorie şi al 22-lea cu Lucescu pe bancă.

Golurile partidei au fost marcate de ucraineanul Oleksandr Gladkyj, în vârstă de 28 de ani, care a reuşit o "dublă", în minutele 42 şi 57.

Pentru Mircea Lucescu a fost ultimul meci pe banca tehnică a echipei la care a sosit în 2004, de la Beşiktaş. Astfel, antrenorul român o va părăsi pe Şahtior, după 12 ani petrecuţi în Ucraina, timp în care a cucerit opt titluri de campion al Ucrainei, cinci Cupe ale Ucrainei, şapte Supercupe și Cupa UEFA, în 2009. În total, 21 de trofee.

În ultimele două sezoane, din cauza stării tensionate din Ucraina, Şahtior a fost obligată să se mute de pe stadionul său, Donbass Arena, la Lvov, acesta fiind unul dintre motivele pentru care tehnicianul român a decis să părăsească vicecampioana Ucrainei. Lucescu este dorit în Turcia, de Galatasaray şi Fenerbahce, iar Zenit Sankt Petersburg şi AS Monaco sunt alte două formaţii importante care s-au interesat de serviciile antrenorului român.

Taguri articol


12