Şahul - materie opţională în şcoli, din toamnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şahul - materie opţională în şcoli, din toamnă

Eveniment 20 Mai 2014 / 00:00 426 accesări

Este oficial! Din toamnă, şahul va fi introdus în şcoli ca materie opţională. Ieri, cu ocazia deschiderii Campionatului Naţional Şcolar de Şah, Federaţia Română de Şah a semnat un acord în acest sens cu Ministerul Educaţiei. „În urmă cu aproximativ o lună, am semnat ordinul de ministru prin care a fost aprobată programa şcolară pentru primii doi ani de studii de şah, iar astăzi (ieri - n.r.) am semnat acordul prin care asigurăm cadrele didactice pentru această disciplină, respectiv profesorii care sunt legitimaţi la FRS vor putea să predea această disciplină“, a spus ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, prezent la eveniment. El a mai anunţat că Federaţia Internaţională de Şah, prin intermediul federaţiei române, va dota 500 de şcoli din mediul rural cu table, piese, manuale şi tot echipamentul necesar pentru studierea şahului. „Se ştie foarte bine, eu insist pe partea cu sporturile de echipă, dar sportul minţii e întotdeauna cel mai important şi sunt convins că o să avem copii mai deştepţi, copii mai sănătoşi, la minte în primul rând, mai buni la şcoală, dacă fac mai mult şah“, a declarat şi premierul Victor Ponta, prezent la eveniment. El s-a arătat bucuros de prezenţa numeroasă a şcolarilor la campionat, dar a spus că este deranjat de faptul că unii părinţi îşi scutesc copii de la orele de sport. „Mă bucur că atât de mulţi copii se îndreaptă spre acest sport, aşa cum mă bucur de orice copil din România care face orice fel de sport şi cum mă supăr pe toţi părinţii din România care îşi scutesc copiii de sport sau încearcă să îi ţină departe“, a arătat şeful Guvernului. El a precizat că fiul său, Andrei, face carting, dar în familia sa se joacă şi şah în timpul liber. „Eu joc şah şi cu Andrei, şi cu Irina, dar nu suntem profesionişti. De aia am spus că este prima cupă pe care o primesc în viaţa mea la şah. Am primit multe cupe la baschet şi la raliuri, la şah n-am primit până acum“, a afirmat Ponta, făcând trimitere la faptul că organizatorii i-au oferit o cupă pentru că a participat la deschiderea Campionatului Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade“.



12