Sală de sport la standarde europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mircea Vodă. Inaugurare

Sală de sport la standarde europene

Administrație 02 Decembrie 2009 / 00:00 881 accesări

Primăria comunei Mircea Vodă, alături de consilierii locali şi alţi reprezentanţi ai administraţiei locale, a inaugurat, ieri, o sală de sport dotată la standarde moderne europene, unde copiii din localitate vor putea derula tot felul de activităţi sportive. Primarul comunei, Dumitru Dedu, prezent la acţiune, spune că era necesară o sală de sport deoarece elevii nu aveau un spaţiu unde să-şi desfăşoare activităţile sportive. „Construirea sălii de sport a fost iniţiativa Consiliului Local, iar obiectivul a fost proiectat şi finanţat de către Compania Naţională de Investiţii (CNI). Sperăm ca, anul viitor, şi în localitatea Satu Nou, unde avem mulţi copii, să amenajăm o sală, pentru ca toţi copiii din comună să poată beneficia de activităţi sportive cât mai frumoase”, a declarat edilul-şef, adăugând că lucrările la noua sală de sport au început în primăvară şi s-au recepţionat la sfârşitul lui septembrie. Sala de sport beneficiază de dotări specifice pentru o clădire în care se desfăşoară activităţi sportive: capră, saltele, elemente de gimnastică, grupuri sanitare interioare şi vestiare moderne pentru elevi. Valoarea investiţiei, suportată în întregime de CNI, a fost de aprox. 400 de mii de lei. Clădirea nouă a fost ridicată pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi se află lângă şcoala generală şi grădiniţa din Mircea Vodă, pentru a permite elevilor să ajungă cât mai repede la ore după orele de educaţie fizică. „Iniţial, mi-am propus să avem o sală mai mare, însă mărimea sălii a depins de numărul de copii pe care îi avem în sat”, a susţinut Dedu. Cu ocazia inaugurării, 20 de copii din comună, de toate vârstele, practicanţi de karate taekwondo, au oferit o demonstraţie celor prezenţi la inaugurare. „Avem copii care sunt campioni naţionali în acest sport. Pe 10 decembrie, cinci copii din comuna noastră vor participa la faza internaţională de taekwondo, organizată la Focşani”, a afirmat Dedu.

Administraţia locală din Mircea Vodă mai are în derulare şi alte câteva proiecte de modernizare a comunei. „Am demarat reabilitarea Grădiniţei din Satu Nou, tot acolo am construit un teren de sport îngrădit cu gard, unde se pot practica fotbal, handbal şi tenis. La anul vom demara alte lucrări: avem aprobată construirea unei noi şcoli la Mircea Vodă, amenajarea a încă unui teren de sport în sat şi, la primăvară, vom începe reabilitarea stadionului din Mircea Vodă, dotându-l cu tribune şi piste de atletism”, a mai declarat primarul din Mircea Vodă.



12