Locuitorii, dar mai ales sportivii din Năvodari se pot mândri că, începând de sâmbătă, au o sală de sport dotată la standarde moderne, unde se pot antrena pentru competiţiile sportive. Proiectul, iniţiat de Primăria Năvodari, a fost realizat de Compania Naţională de Investiţii, cu fonduri neramursabile. „A fost greu cu derularea proiectului, pentru că eu, fiind într-o formaţiune politică aflată în Opoziţie, a trebuit să merg mereu cu frâna pusă”, a declarat primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, adăugând că participarea Primăriei la proiect a constat în montarea utilităţilor şi asfaltarea parcării din preajma sălii de sport. Administraţia locală a pus la dispoziţie fostul teren de rugby de 3.300 de metri pătraţi, însă suprafaţa sălii construite este de 1.627 metri pătraţi. Pe terenul rămas, Primăria va amenaja alte terenuri destinate activităţilor sportive. Capacitatea sălii este de 153 locuri, însă ele pot fi extinse până la 220. Sala e prevăzută cu pardoseală antiderapantă la intrare şi e dotată cu patru vestiare şi tot atâtea toalete. La parter, proiectul există un cabinet medical şi un depozit de materiale sportive. În plus, sala are amenajată o tabelă electronică programabilă pentru handbal, baschet, volei, fotbal de sală, poartă handbal şi sistem baschet mobil complet cu coş şi plasă. Odată cu inaugurarea sălii de sport au avut loc şi o serie de manifestări sportive, precum meciuri demonstrative de handbal, volei, box şi karate.