Sala Sporturilor va fi inaugurată la meciul HCM - Minaur

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sala Sporturilor va fi inaugurată la meciul HCM - Minaur

Sport 15 Septembrie 2010 / 00:00 1219 accesări

Noua înfăţişare a Sălii Sporturilor va fi cu siguranţă una dintre surprizele plăcute pregătite de conducerea campioanei României la handbal masculin pentru propriii suporteri. Începute pe 3 august, lucrările de modernizare a Sălii Sporturilor din Constanţa sunt aproape finalizate. Pentru ca lucrarea să fie încheiată, mai trebuie completată suprafaţa de parchet pe cele două laturi ale terenului, trasarea acestuia, precum şi montarea băncilor de rezervă. Dacă acest ultim aspect va fi rezolvat până la meciul de sâmbătă, cu Minaur Baia Mare, de la ora 18.00, din etapa a 4-a a Ligii Naţionale, lucrările de completare a suprafeţei de joc vor fi terminate după disputarea meciului dintre HCM şi Croaţia Zagreb, care va avea loc pe 23 septembrie. Cum în Liga Campionilor se joacă pe o suprafaţă sintetică specială, aceasta va fi montată încă de la meciul cu Minaur Baia Mare, pentru ca handbaliştii constănţeni să se poată acomoda cu această suprafaţă în perspectiva confruntării cu echipa din Zagreb. După ultimele modificări, capacitatea Sălii Sporturilor a fost redusă la 1.500 de locuri. „Anul trecut a trebuit să jucăm meciurile la Buzău, într-o sală rece, neprimitoare. Suporterii de acolo, ca şi cei cu care am colaborat la Buzău, au fost minunaţi, ne-au susţinut mereu, dar atmosfera din sală la antrenamente nu era una călduroasă. Acum revenim la Constanţa, într-o sală nouă şi în care cu toţii ne vom simţi ca acasă“, a declarat reprezentantul HCM-ului în Liga Campionilor, Ion Marica. „Ne doream foarte mult să revenim cât mai repede în Sala Sporturilor, în faţa suporterilor, pentru că aici ne simţim mult mai bine decât oriunde în altă parte. Sper ca revenirea noastră să însemne şi un plus în jocul nostru“, a afirmat şi căpitanul echipei constănţene, Laurenţiu Toma.

Taguri articol


12