Salariaţii Gărzii Naţionale de Mediu au decis declanşarea, de astăzi, a acţiunilor de protest la nivel naţional, cerînd protecţia salariaţilor şi spor pentru angajaţii care execută serviciul de permanenţă. Acţiunile de protest vor începe cu o grevă japoneză, vor continua în 15 iunie cu grevă de avertisment, iar în cazul în care revendicările nu vor fi rezolvate, în 22 iunie, este programată greva generală. Sindicaliştii cer alocarea de resurse pentru a putea crea noua lege a salarizării în sistemul bugetar şi pentru a compensa financiar incompatibilităţile la care sînt supuşi angajaţii din administraţie. Totodată, printre revendicări, se află protecţia suplimentară a salariaţilor faţă de factorii de risc la care sînt supuşi prin exercitarea atribuţiilor de serviciu, spor de 10% pentru personalul care execută serviciu de permanenţă (24 de ore) şi distribuirea unui număr suficient de bilete de odihnă. La proteste vor participa toţi salariaţii Gărzii Naţionale de Mediu, la nivel central şi judeţean, în perioada grevelor neavînd loc acţiuni de aplicare a legii în domeniul protecţiei mediului.