Protestele în Sănătate se ţin lanţ, imediat după ce pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS) au fost publicate listele cu propuneri ale unităţilor sanitare ce urmează să se comaseze sau chiar să se transforme în cămine pentru bătrâni. Oamenii recurg la diferite forme de protest, de la petiţii în scris către autorităţile din Sănătate, şi până la acţiuni spontane. Ei vor să transmită superiorilor de la Bucureşti că măsurile care ar putea fi luate nu sunt deloc binevenite pentru sistem, în unele zone populaţia rămânând fără asistenţă medicală. “Ministerul se laudă că are aprobarea sindicatelor pentru comasările de spitale afişate public, aprobare pe care nu o are. Pentru încălcarea repetată a prevederilor Contractelor Colective Muncă, de la orice nivel, mai ales acele prevederi legate de salarizare şi reorganizare a instituţiilor medicale şi sanitare, sindicatele au intrat în grevă în toate spitalele din Baia Mare”, declara, zilele trecute, vicepreşedintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România, dr. Dan Pereţianu. Astfel, angajaţii spitalelor din Baia Mare au ieşit în stradă în semn de protest, totodată, şi cadrele medicale din Spitalul Caritas din capitală au declanşat, ieri dimineaţă, un protest împotriva transformării unităţii medicale în cămin de bătrâni. Reamintim că şi la Mangalia, salariaţii Sanatoriului de Recuperare din localitate au ieşit în stradă la aflarea veştii potrivit căreia unitatea sanitară, emblema Mangaliei, aşa cum îi spun mangalioţii, ar urma să treacă în grija Sanatoriului Balnear Techirghiol. De asemenea, ei au înaintat şi o petiţie scrisă autorităţilor de la Bucureşti. Şi salariaţii Spitalului Orăşenesc Cernavodă sunt indignaţi de propunerea MS, de desfiinţare a singurului spital din oraş. Azi, ei şi-au anunţat participarea la un miting de protest, mitingul desfăşurându-se începând cu 15.30. Demonstranţii vor pleca din faţa spitalului şi se vor îndrepta spre zona centrală a oraşului.