Salariile angajaţilor români au scăzut drastic din cauza crizei coronavirusului, arată statisticile oficiale din luna aprilie. În nouă sectoare de activitate, salariile au scăzut cu valori cuprinse între 10 şi 28% faţă de perioada similară din 2019. Cei mai afectaţi au fost angajaţii ...
Site-ul oficial al FC Liverpool a anunţat că a luat toate măsurile pentru a-şi proteja jucătorii şi ceilalţi angajaţi ai clubului, în perioada pandemiei de coronavirus, după suspendarea meciurilor din Premier League. „Clubul a confirmat că îşi va plăti angajaţii şi colaboratorii ...
Ioan Mărginean, preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş, a anunţat miercuri, 1 aprilie, într-o conferinţă de presă, faptul că tot personalul grupării medieşene va intra în şomaj tehnic. 27 de jucători şi ceilalţi 38 de angajaţi ai clubului vor avea de suferit din cauza pandemiei de ...
Adoptarea şi promulgarea Legii pensiilor deschide perspectiva lărgirii deficitului bugetar la 5,4% în 2021, iar în perioada următoare tema va fi modul în care ajustăm acest deficit, a declarat, joi, economistul-şef al BCR, Horia Braun, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit ...
Premierul Viorica Dăncilă a primit joi, 6 iunie, delegația de experți a FMI, condusă de Jaewoo Lee, șeful misiunii Fondului pentru România și Bulgaria, aflată în vizita anuală de evaluare a situației macroeconomice, procedură de consultare periodică cu autoritățile naționale. Șeful ...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, în condiţiile în care salariile medicilor au fost majorate, iar spitalele vor fi dotate în acest an, va depinde doar de managementul unităţilor respective ca doctorii să vină şi în spitalele de provincie. Întoarcerea lor ...
Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare anunţă declanşarea de proteste, mitinguri şi prin refuzul muncii suplimentare, ceea ce va duce la blocarea activităţii în sistemul penitenciar începând din 22-23 aprilie. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de diminuarea salariilor pentru ...
Realitatea Tv a pierdut definitiv procesul cu ANAF, astfel că televiziunea va intra în faliment după opt ani de insolvență, un record absolut. Anunțul a fost făcut chiar de unul dintre cei doi acționari majoritari ai televiziunii, Cozmin Gușă, care a intrat în direct, pe postul pe care îl ...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat miercuri, la Târgu Jiu, că gradul de satisfacţie al pacienţilor nu a crescut odată cu creşterea salariilor personalului medical şi că acest lucru era previzibil. "Nu, gradul de satisfacţie nu a crescut în măsura în care au crescut ...
Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că sunt bani în buget pentru mărirea pensiilor şi salariilor şi că Executivul a modificat legislaţia pentru a face posibilă majorarea alocaţiilor copiilor. ”Avem bani şi pentru mărirea pensiilor şi ...
Modul în care OUG 114 a apărut, ca o surpriză totală și fără argumente serioase cu privire la necesitatea ei, întrucât, în România, statul nu a ajutat băncile în criză, ne-a supărat, de ce să ascundem acest lucru, a declarat joi CEO-ul ING Bank, Michal Szczurek, cu ocazia ...
Guvernul a adoptat, în ședința de marți, o ordonanță de urgență prin care prelungește, de la 15 martie la 31 iulie, termenul pentru depunerea Declarației Unice pe venituri ale PFA și ale persoanelor fizice cu activități independente sau chirii, precum și termenul pentru redirecționarea a 2% din ...
Federația „Solidaritatea Sanitară” a transmis unităților sanitare (prin intermediul sindicatelor membre) modalitatea de interpretare a OUG 10/2019 astfel încât scoaterea indemnizației de hrană din cheltuielile aferente sporurilor să aibă efecte optime asupra veniturilor ...
În doar câteva zile, în urma demersurile echipajelor, biroul Port State Control din cadrul ANR şi ITF România au reţinut pe MLC 2006 două nave care aveau restanţe mai mari de două luni la plata salariilor echipajelor, se arată într-o comunicare a Sindicatului Liber al Navigatorilor ...
Zeci de mii de români ar putea să aibă salarii mai mari în următoarea perioadă, în cazul în care protestele demarate de cadrele didactice vor avea succes. Zeci de sindicaliști din învățămând au discutat, luni, cu ministrul Educației. Nu au ajuns la un numitor comun, așa ...
Germania este una dintre ţările cu cele mai mari salarii din Europa. În această ţară, salariul mediu ajunge la 2.270 euro. În Germania există foarte multe locuri de muncă vacante. Mai exact, în ultimul trimestru din 2018, erau disponibile, la nivel naţional, nu mai puţin de 1.46 milioane de ...