Salarii mai mari pentru educatorii şi învăţătorii cu studii superioare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salarii mai mari pentru educatorii şi învăţătorii cu studii superioare

Social 10 Februarie 2010 / 00:00 621 accesări

Aproximativ 30.000 de educatori şi învăţători absolvenţi ai ciclului Bologna I vor fi încadraţi ca profesori în învăţământul preşcolar şi primar şi plătiţi corespunzător studiilor superioare, salariile acestora urmând să fie majorate cu 13-14%, iar efortul bugetar va fi de 80 de milioane de lei. Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cătălin Baba, a declarat, ieri, la finalul Comisiei de dialog social, că a fost aprobat un ordin privind specializările universitare, care conferă dreptul absolvenţilor de licee pedagogice să ocupe funcţii didactice de profesori în învăţământul primar şi şcolar. Baba spune că de acest ordin vor beneficia 30.000 de educatori şi învăţători de la 1 ianuarie, iar efortul bugetar este de 80 de milioane de lei. În opinia sindicaliştilor, acest ordin este \"singurul succes\" obţinut în urma discuţiilor de ieri. Reprezentanţii cadrelor didactice sunt dezamăgiţi de faptul că nu au primit niciun răspuns în legătură cu OUG 114 privind disponibilizările şi nici cu privire la modificările aduse la Legea educaţiei.



12