Salarii mai mari pentru profesori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salarii mai mari pentru profesori

Politică 03 Ianuarie 2008 / 00:00 928 accesări

Salariile cadrelor didactice debutante, cu definitivat şi cu gradul didactic II vor creşte cu 10%, de la 1 ianuarie 2008, în acest fel soluţionîndu-se favorabil una dintre cele mai importante revendicări ale sindicaliştilor din învăţămînt.

Parlamentul a aprobat această majorare salarială, care fusese valabilă doar pentru profesorii cu gradul didactic I, după numeroase proteste ale sindicaliştilor din educaţie, printre care se numără pichetarea sediilor Guvernului şi Parlamentului României, dar şi greve de avrtisment, care au avut loc în întreaga ţară. Protestele profesorilor continuă însă. „În perioada imediat următoare, vom continua acţiunile de protest pînă la soluţionarea favorabilă a tuturor solicitărilor profesorilor”, a declarat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt. Potrivit grilelor de salarizare elaborate de Guvern, salariul de bază brut pentru personalul didactic cu studii superioare debutant este de 761 lei pe lună.



12