În 2011, economia judeţului Constanţa a evoluat în ton cu cea naţională - industria şi exporturile au crescut, în vreme ce construcţiile au scăzut puternic, iar comerţul a avut de suferit din cauza reducerii câştigului salarial net, potrivit datelor transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Constanţa.
• Numărul salariaţilor din judeţ a fost de 174.700 persoane, în decembrie 2011, mai mic cu 992 persoane faţă de noiembrie şi cu 2.025 faţă de decembrie 2010. În acelaşi timp, câştigul salarial mediu brut a fost de 2.052 lei, iar cel net de 1.487 lei, cu 2,3, respectiv 2% sub nivelul din 2010. Ajustat la inflaţie, salariul net al constănţenilor a scăzut cu 5%, în ultimul an.
• La finele lui 2011, în judeţul Constanţa erau înregistraţi 13.058 şomeri, în creştere cu 265 persoane faţă de noiembrie 2011, dar în scădere cu 4.852 faţă de anul precedent. Astfel, rata şomajului era de 4,2%, în decembrie 2011, în scădere faţă de nivel de 5,8% din urmă cu un an, şi sub media naţională de 5,1%.
• În decembrie 2011, preţurile de consum au fost cu 3,14% mai mari decât în urmă cu un an, din cauza scumpirilor la mărfuri alimentare (0,95%), mărfuri nealimentare (4,45%) şi servicii (4,23%). În 2011, rata lunară a inflaţiei a fost de 0,3%, de două ori mai mică decât în 2010.
• În industrie, producţia a crescut cu 8,1%, în 2011, faţă de anul anterior. Afacerile din industria constănţeană au urcat cu 20,9%.
• În primele zece luni ale anului trecut, agenţii economici locali au exportat mărfuri de 1.945,1 milioane euro şi au importat de 2.773,9 milioane euro. În intervalul ianuarie - septembrie 2011, traficul de mărfuri prin portul Constanţa a însumat 28,5 milioane tone, în scădere cu 2,8% faţă de anul precedent. Pe canalul Dunăre - Marea Neagră, traficul de mărfuri a scăzut cu 5,3%, în primele nouă luni din 2011, la 8,4 milioane tone.
• Piaţa construcţiilor a scăzut puternic, cu circa 25%, în primele nouă luni ale anului fiind ridicate doar 1.534 locuinţe, cu 584 mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2010.