Salariile ar putea creşte 1%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariile ar putea creşte 1%

Social 25 August 2010 / 00:00 595 accesări

Salariile bugetarilor ar putea creşte în 2011 cu procente de 20, 16, 12, 8, 4 sau 1%, în funcţie de nivelul acestora, cele până în 800 de lei beneficiind de cea mai mare majorare, potrivit proeictului legii cadru a salarizării bugetarilor, pus marţi în dezbatere publică. Cu 20% ar urma să crească salariile cuprinse între 600 şi 800 de lei, un procent de 16% va fi aplicat pentru cele cuprinse între 801 şi 1.000 de lei, iar pentru salariile între 1.001 şi 1.500 de lei, majorarea va fi de 12%, potrivit proiectului de Lege privind aplicarea în anul 2011 a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Şi cei care primesc salarii între 1.501 şi 2.000 de lei vor beneficia, conform proiectului de lege, de majorări de 8%, la cei cu salarii între 2.001 şi 2.500 de lei creşterile vor fi de patru procente, iar bugetarii cu salarii de peste 2.501 vor avea majorări de 1%. Potrivit proiectului de lege, aflat în dezbatere publică până pe 3 septembrie, salariile de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare şi soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază avute la data de 31 decembrie 2010 sunt cele din luna iunie 2010, diminuate cu 25%. Reprezentanţii Executivului au prezentat sindicatelor, luni, două proiecte privind salarizarea în sistemul bugetar, care prevăd pentru anul 2011 majorarea salariilor cu procente cuprinse între 1 şi 20. Preşedintele CNSRL Frăţia, Marius Petcu, a precizat că în legea-cadru nu mai sunt prevăzute salarii de merit, al treisprezecelea salariu sau prime de vacanţă, iar legea salarizării pentru 2011 propune variante de majorare a salariilor cu proporţii cuprinse între 1 şi 20%.



12