Salariile au crescut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariile au crescut

Social 06 Mai 2010 / 00:00 636 accesări

Potrivit datelor deţinute de Institutul Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu net a fost, în martie, de 1.509 lei, în urcare cu 6,9% (98 lei) faţă de februarie, în condiţiile în care s-au acordat prime ocazionale, sume din profitul net sau din alte fonduri, şi s-au realizat producţii mai mari. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (4.345 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (794 lei). Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în martie de 2.074 lei, cu 6,9% mai mare faţă de luna precedentă. Indicele câştigului salarial real pentru martie faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 106,7%. Nivelul câştigului salarial mediu net a crescut în martie faţă de luna precedentă în majoritatea activităţilor economice, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime anuale, al 13-lea salariu pentru anul 2009, prime de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri (tichete cadou) şi realizărilor de producţii mai mari, arată reprezentanţii INS. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (35,1%) şi intermedieri financiare (34,7%). Totodată majorări ale câştigului salarial mediu net cuprinse între 22% şi 25% au fost obţinute în activităţi de fabricarea altor produse din minerale nemetalice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale şi între 13% şi 19% în captarea, tratarea si distribuţia apei, fabricarea echipamentelor electrice, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, colectarea şi epurarea apelor uzate, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).



12