Salariile bugetarilor ar urma să poată fi “reparate”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la Boc citire. Ce-o să fie, o să fie…

Salariile bugetarilor ar urma să poată fi “reparate”

Justiție 28 Mai 2011 / 00:00 723 accesări

PREGĂTIRI. Pedeliştii se pregătesc intens pentru campania electorală din 2012, când vor fi nevoiţi să răspundă în faţa alegătorilor pentru cei patru ani ai guvernării portocalii. Conştienţi că toate măsurile pe care le-au luat se vor întoarce împotriva lor, pedeliştii pregătesc serios pomenile electorale care să-i convingă pe alegători să le mai ofere încă o dată votul. Fără nici cea mai mică jenă, premierul Emil Boc a recunoscut joi, la o emisiune televizată, că salariile bugetarilor vor reveni la nivelul din vara anului 2010 în cursul anului 2012, cel mai probabil în două tranşe, dintre care una va fi acordată în prima jumătate a anului, înainte de alegerile locale. “Anul viitor, pensiile, potrivit legislaţiei în vigoare, vor fi majorate cu rata inflaţiei 100%, plus 50% din creşterea valorii salariului mediu brut pe economie. Începând cu 1 ianuarie. În privinţa salariilor, în 2012 vom recupera în integralitate pierderile salariale din anul 2010“, a declarat Boc. Cu alte cuvinte, premierul a recunoscut pregătirea mitei electorale pentru alegerile locale.

ROMÂNII SE „BUCURĂ” DE O NOUĂ PROFEŢIE MINCINOASĂ A PREMIERULUI

MITĂ ELECTORALĂ? Dacă PDL nu va reuşi să câştige alegerile locale din 2012, probabil că tranşa a doua privind mărirea salariilor nu va mai avea loc înaintea alegerilor generale, aşa cum probabil vor portocaliii să o facă. Ceea ce a uitat Boc să spună este faptul că revenirea salariilor nu înseamnă cu adevărat creşterea bunăstării românilor, pentru că, între timp, cu salariile micşorate cu 25%, cu un TVA crescut cu 5%, preţurile au crescut şi ele destul cât să lase românii să moară de foame. De fapt, revenirea salariilor la nivelul anului 2010 înseamnă o creştere reală a prezentelor venituri cu mult mai mică decât cea trâmbiţată. Diferenţa se regăseşte în creşterea preţurilor, majorarea TVA etc... Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri că premierul Emil Boc este mai \"populist\" decât cel mai populist partid de opoziţie atunci când anunţă că anul viitor vor creşte pensiile şi salariile: \"Şi în 2008 - 2009 ni s-a spus că nu vine nicio criză şi că noi nu avem nicio problemă, că avem bani de pensii şi de salarii, că va fi totul bine, după care în 2010 am aflat că a venit criza”.



12